“Piaţa clujeană de IT&C este atractivă datorită calităţii absolvenţilor cu profil tehnic. în al doilea rând, reprezintă o rampă de lansare pentru intrarea pe piaţa de gen din Est. Rusia se va dezvolta foarte mult pe sectorul aplicaţiilor IT din domeniul energetic”, a precizat ieri Dante Altomar, administratorul companiei italiene de software Exprivia.
“Am făcut primul pas, urmează ca în luna mai să invităm partea română la o întâlnire în Italia”, a specificat Domenico Zonno, managerul proiectului de internaţionalizare Bamondo. Programul a fost prezentat ieri la Cluj, printre invitaţi numărându-se reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai administraţiei din zona metropolitană Bari (Italia).
La întâlnire au participat reprezentanţi ai societăţilor clujene IDSC, Net Brinel, Transart sau Nivis România, precum şi ai Asociaţiei Române pentru Industrie Electronică şi Software (ARIES) Cluj.
Proiectele mari: peste 200 de milioane de euro
“Pe piaţa clujeană se regăsesc 200 de firme de dezvoltare software, hardware, servicii şi cercetare din IT&C, firme mici, medii, companii naţionale, sau multinaţionale. Anul acesta, oferta de locuri de muncă în IT va fi mai mare decât numărul absolvenţilor”, a spus Marcel Anghel, director al ISDC şi vicepreşedinte al ARIES Transilvania.
“Analizele făcute acum 4-5 ani erau favorabile Clujului, chiar dacă reacţiile au venit mai târziu. Nu erau foarte multe companii la Cluj, dar exista forţă de lucru calificată. Sigur că între firmele de pe piaţă este una foarte mare, Nokia, multe mari şi medii, şi mai multe mici. Când se discută pe proiecte mari, de peste 200 de milioane de euro, companiile din străinătate au în vedere firmele de IT cu o cifră de afaceri mai mare”, explică directorul Net Brinel, Marcel Borodi.
“în condiţiile în care piaţa americană pe care ne concentrăm noi este afectată de deprecierea dolarului, dorim să ne orientăm spre pieţele din Europa”, a afirmat Ovidiu Raţiu, director general al Nivis.
Incubator IT
în zona Clujului s-a dezvoltat după 1989 un mediu prielnic industriei IT. ISDC, companie cu capital româno-olandez, grupează 250 de informaticieni specializaţi în aplicaţii pentru societăţile mari şi medii. Arxia s-a specializat în sisteme de management al conţinutului, aplicaţii de media interactivă. EBS asigură suportul informatic pentru Daimler, BMW şi Universitatea din Berlin.
Pe lista de clienţi a Endava figurează Royal Bank, Barclays, ING, iar pe cea a Sistec, operatorul cargo şi curierat TCE. Printre clienţii Net Brinel se numără GSK, Lasselsberger, Aviva, Siemens, UPC, Raiffeisen, iar printre cei ai iQuest Technologies - Lloyd’s,Volvo, HP. Sesca Technologies dezvoltă software pentru industria telecomunicaţiilor mobile, pe platformele Symbian, Microsoft şi Linux.
Soluţiile de monitorizare şi localizare a autovehiculelor şi persoanelor, fabricate de ARoBS, au fost solicitate la târgul CeBIT Hanovra (Germania). Societatea are 120 de angajaţi. Grupul finlandez Hotelzon, lider mondial în aplicaţii software destinate industriei hoteliere, a achiziţionat 10% din firma clujeană.
Au ajuns în Silicon Valley
Producătorul de software CoSoSys a creat un program de protecţie a datelor pentru stick-urile fabricate de Philips, Freecom şi Verbatim. Compania a aruncat pe piaţă primul program din lume care protejează băncile sau companiile împotriva furturilor de date din reţea şi a scurgerilor de informaţii prin dispozitive USB. CoSoSys şi-a înfiinţat un birou în zona Silicon Valley (SUA).
Olandezii de la
Total Specific Solution au preluat dezvoltatorul Nethrom Cluj. Grupul olandez
mai este format din companiile KZA, Test Value, Top Talent Consultancy, ESIZE
şi TASS. Clujenii sunt activi pe piaţa europeană şi
Organizaţia principalelor companii clujene care activează în IT este neoperaţională din cauza lipsei de resurse. Cu toate că a fost constituită, Transylvania Cluster, formată din AGS, ARoBS, Net Brinel, Recognos România şi Transart, este deocamdată neoperaţională.
Studenţi talentaţi
Patru studenţi de la Facultatea de Informatică au câştigat faza naţională a concursului de design software “Imagine Cup” şi au participat la faza mondială. Paul Borza, Daniel Ghiţă, Mihai Nadăş şi Ovidiu Sabou au câştigat cu aplicaţia KnowledgeSense, sistem de autoeducare ce oferă răspunsuri complexe la întrebări adresate în limbaj natural.

