Fondat în 2004
Nr. 1354
(vineri, 5 iunie 2009)
EBa: “Tatăl meu nu s-a înşelat în privinţa femeilor pe care le-a promovat”
Candidat independent la alegerile europarlamentare din această duminică, Elena Băsescu susţine că s-ar putea reîntoarce în PDL încă din noaptea scrutinului.

A fost doar de două ori în Bamboo, dar a făcut parte din gaşca de Dorobanţi. A fost aproape trei ani prietena lui Andrei Hrebenciuc, al cărui tată este considerat inamic de către preşedinte, tatăl său. A decis să nu candideze pe lista PDL pentru a scăpa de eticheta “fata lui tata”.

 

O parte din voturile pe care le veţi obţine vor fi “furate” de la PDL?

Nu. Să ne uităm la ultimul sondaj de opinie: 30% cu 30% (scorurile obţinute de PDL şi PSD – n.red.). Este acelaşi procent de egalitate ca şi în toamnă.

 

Vor fi lideri politici din PDL care să reproşeze faptul că aţi ales  să candidaţi independentă?

Au reproşat încă din momentul demisiei mele. Au fost “urecheate” şi atenţionate persoane care şi-au asumat public, precum Elena Udrea sau Monica Iacob-Ridzi, că o susţin şi o votează pe Elena Băsescu.

 

Ce procent din voturi credeţi că veti primi pe numele Băsescu şi cât pe prestaţia “EBa” din campanie  ?

Vreau să vă spun că sunt o persoană modestă, deşi presa nu m-a perceput astfel şi sunt conştientă că notorietatea numelui pe care îl port mi-a oferit şansa să candidez ca independent. Dar notorietatea nu se transformă niciodată în credibilitate şi în voturi. Dacă notorietatea se transforma în credibilitate şi în intenţie de vot, în sondaje aş fi avut 10%, în nici un caz 3-4% cât am acum, când mă aflu în marja de eroare.

 

Cât v-au ajutat tabloidele şi cât v-au creat probleme? Prima oară aţi apărut în tabloide.

Acest hobby pe care l-am avut, modelling-ul, în nici un caz nu cred că a fost un handicap. Handicap cred că a fost modul în care s-a interpretat.  La acele prezentări de modă e clar că nu am fost chemată doar pentru că eram fata lui tata, deoarece nici un designer nu îşi permite să aibă o fată care nu are cât de cât trăsături care să intre în nişte coordonate.  Am fost chemată probabil în acele prezentări şi datorită numelui, pentru că îţi asiguri un grad de vizibilitate când o chemi pe Elena Băsescu la prezentări. Dar am fost percepută puţin altfel decât “fata lui tata”, am început să fiu Elena Băsescu. Am fost invitată să fac reclame unor firme ca Elena Băsescu, şi nu ca fata preşedintelui României. Mi-au fost recunoscute unele calităţi: mi-a fost recunoscută fotogenia, şi încă de fotografi consacraţi de la noi. Consider că moda m-a ajutat. Poţi rămâne în mintea opiniei publice printr-un scandal, prin modă sau ceva de acest gen.

 

Anumite relaţii amoroase v-au creat probleme de imagine?

Pe oamenii simpli, pentru că mai citesc şi eu forumurile şi îmi dau seama când încep să lucreze maşinăriile de partid şi să posteze comentarii, nu îi deranja  o anumită relaţie a mea şi nu li se părea imposibilă. A fost o presiune creată de mass- media.

 

Mă refer la relaţii pe care le-ai avut de-a lungul timpului. Alex Erbaşu, de pildă.

Nu, noi suntem amici de foarte multă vreme. în momentul în care tatăl lui a murit, s-a creat o legătură între toţi din acea gaşcă, pentru că eram aşa-zisa gaşcă de Dorobanţi, şi toţi am fost alături de el.

 

Apartenenţa la acea gaşcă de Dorobanţi cu fii de multimilionari, şi aici mă refer şi la regii asfaltului...

Dimpotrivă, nu sunt de loc prietenă cu copiii regilor asfaltului şi chiar am avut divergenţe.

 

Dar ţi-au creat probleme de imagine?

Da, pentru că au lăsat să se înţeleagă anumite insinuări, de genul că de ce a trebuit  eu - ca fată - să iau atitudine, pentru că fetele nu sunt foarte credibile când spun că nu au o relaţie cu băiatul acela. E mai credibil şi mai cavaleresc să vină din partea băiatului afirmaţia că nu are nici o relaţie cu fata respectivă. Altfel, seamănă a cine se scuză se acuză. De asta nu am reacţionat când au apărut primele zvonuri legate de Alex Erbaşu, pentru că nu am vrut să se creadă că cine se scuză se acuză. La un moment dat, când deja aveam  o relaţie destul de serioasă, eram prietenă cu Andrei Hrebenciuc şi aceste zvonuri începeau să deranjeze, abia atunci am luat poziţie şi am spus: nu am fost iubita lui Costeluş Căşuneanu (fiul unuia dintre cei supranumiţi rege al asfaltului de către presă - n.red.), nu am fost iubita lui Alex Erbaşu.

 

Faptul că pe Andrei îl cheamă Hrebenciuc a stricat relaţia dintre voi?

Sunt convinsă. Dar în acelaşi timp dacă îl chema altfel, poate că nu stăteam aproape trei ani în relaţie cu el. Pentru că eu sunt genul de persoană, şi asta a recunoscut-o şi tata, şi o ştie toată lumea, care când ceva îmi este interzis, mă încăpăţânez.

 

Cât de mult vă deranjează speculaţiile care apar pe seama tatălui dumneavoastră sau asupra dumneavoastră?

Cel mai mult mă deranjează subiectele legate de sora mea. Este punctul meu vulnerabil. Cele legate de tatăl meu mă deranjează, cele legate de mine  m-am imunizat de foarte mult timp. Mama mea nu a început, încă, să fie atacată de presă. Eu mi-am asumat această dorinţă, de a deveni persoană publică, prin alegerile pe care le-am făcut: am acceptat să prezint pe podium, nu puteam să vin cu atitudini de genul “lăsaţi-mă în pace!”. Eu, la un moment dat, am vrut să fiu în lumina reflectoarelor. Am ales politica, nu pot să spun “lăsaţi-mi viaţa personală în pace!”, pentru că aş fi penibilă, după ce mi-am asumat rolul de persoană publică. Nu m-a deranjat niciodată că am fost criticată, analizată, observată, pusă sub microscop. M-a deranjat, însă, modul cum s-a făcut acest lucru şi faptul că s-a mers prea departe. Mi se pare normal să apară fotografii gen paparazzi o zi, două, trei, totuşi, lăsaţi-mă în pace!.

 

Sunteţi prietenă cu Elena Udrea?

Nu am fost prietene la început, probabil vă amintiţi declaraţiile mele de acum patru ani, când o priveam ca pe orice persoană venită în partid, dar acum suntem prietene.

 

Păi, au fost speculaţii în presă cum că ar fi o relaţie între Traian Băsescu şi Elena Udrea! ? Cum comentati?

Până să fie prezentă în Guvern, a fost prezentă chiar şi în familia noastră, în anumite concedii, şi alte aberaţii. Ca şi mine, Elena Udrea a devenit o vulnerabilitate a tatălui meu, un instrument prin care el să fie lovit. Dacă aţi observat, tatăl meu nu s-a înşelat în privinţa femeilor pe care le-a promovat, le-a intuit caracterul, şi-a dat seama că acele femei sunt potrivite pentru politică, şi aici mă refer şi la Monica Ridzi, şi la Roberta Anastase, şi la Elena Udrea, care a demonstrat că are caracter pentru politică, şi la Sulfina Barbu. Poate, singura  alegere proasta a fost Lavinia Şandru.

 

Atacul Alinei Mungiu la adresa dumneavoastră a apărut ca fiind foarte disproporţionat...

Şi mie mi s-a părut şi nu am înţeles-o. Provin dintr-o familie respectabilă, nu poţi să spui că sunt o fată adunată de pe străzi, am o educaţie, nu poţi să spui că stau tot timpul în Bamboo, unde am fost de două ori. Ce m-a deranjat cel mai mult a fost abordarea ori eu ori Elena Băsescu, de parcă nu era loc pe lista aceea. Oamenii din societatea civilă au o problemă, am observat-o şi la Cătălin Avramescu, un om remarcabil, dealtfel, care a pus la fel problema, ori eu ori Mitică Dragomir. De asta am spus: sunt nişte persoane, le recunosc calităţile intelectuale, dar nu au şi calităţile necesare pentru a se integra într-un partid. Direfenţa dintre mine şi aceşti intelectuali este că eu am fost crescută în spiritul partidului, pentru mine chiar că partidul a fost a doua familie, ne gândeam la binele partidului, toţi pentru unu şi unu pentru toţi.

 

E un bun preşedinte  de partid Emil Boc?

Foarte bun.

 

Spuneţi-ne trei lideri pe care îi consideraţi reprezentativi pentru PDL.

Pe Radu Berceanu îl văd ca un simbol al partidului şi nu a fost ales în Biroul Permanent Naţional. Eu îl văd reprezentativ pentru partid, dar atât timp cât organizaţiile din partid nu l-au vrut, probabil este o problemă. Mie îmi place foarte mult stilul dânsului, aere un stil mai glumeţ, cu ironie, cu autoironie, este un gen de politician care îmi place extraordinar de mult.

 

Cezar Preda?

Cezar Preda nu este atât de reprezentativ pentru PDL.

 

Vasile Baga?

Cel mai reprezentativ pentru PDL. Când stăteam în curte la Modrogan, era şi câinele Vasile, care era numit după numele lui Vasile Blaga, pentru că acel câine era cel mai fidel partidului, la fel cum circula în folclorul de la noi din partid că Vasile Blaga este cel mai fidel partidului. Aşa îl percep organizaţiile. Aşa îl percepe partidul.

 

Dintre cei tineri, care credeţi că a confirmat deja?

Monica Ridzi, Roberta Anastase, ele au fost şi ajutate, pentru că altfel nu ai cum, este o realitate: în politică te ajută cineva. Ori eşti fata cuiva, ori te place cineva, ori cineva are încredere foarte mare în tine. Singur nu ai cum să ajungi.

 

Dintre europarlamentari, care credeţi că au reprezentat cel mai bine ţara?

Marian Jean Marinescu.

 

Iar de la alte partide, de la PSD, de exemplu?

Corina Creţu. Eu am văzut-o pe Corina Creţu în Parlamentul European şi mi se pare omul potrivit la locul potrivit.

 

De la liberali? Ei au fost primii care au promovat femeile.

Da, au promovat, dar sper că domnul Crin Antonescu, când a catalogat o categorie drept pipiţe, sper că nu s-a referit şi la candidaturile de pe listele dânsului pentru că sunt nişte doamne remarcabile. Nu ştiu dacă s-au simţit şi dânsele luate în discuţie când domnul Crin Antonescu a vorbit de pipiţe. De la PNL l-am văzut în Parlamentul European pe Cristian Buşoi şi chiar îşi face treaba. Poate că Renate Weber este mai vocală, insa de multe ori a avut şi poziţie împotriva partidului şi a grupului parlamentar din care face parte.

 

PDL are cea mai mare garnitură de primari. Care ar fi trei pe care îi consideraţi că şi-au făcut treaba cum trebuie?

Trebuie să spun de domnul Boc, care este fost primar, de domnul poreclit Pinalti (Gheroghe Ştefan – n.red.) de la Piatra Neamţ. Am fost acolo şi în această campanie şi Piatra Neamţ este un oraş care ştie să absoarbă fondurile europene; au ştiut să facă proiecte: restaurarea Mănăstirii Neamţ, stadion, ştranduri. Deci domnul Boc, Pinalti, din Bucureşti nu o să spun, Andrei Volosevici de la Ploieşti, care atunci  când a ieşit primar PDL era în organizaţia de tineret.

 

Unde vă vedeţi peste cinci ani?

Mă văd deja întoarsă în Parlamentul României din partea PDL, partid în care mă întorc poate chiar în noaptea alegerilor. Nu ai cum să faci politică pe termen lung fără sprijinul unui partid politic. La fel, eu consider că cei care migrează de la un partid la altul sunt terminaţi politic: vă dau exeplul domunului Duvăz şi al domnului Sasu. Erau embleme ale PD. Au fost acceptaţi de PSD dar au fost consideraţi ca nişte trădători tot timpul: au fost răsplătiţi cu anumite lucruri dar nu au fost niciodată integraţi în echipă.

 

Cum vedeţi viaţa tatălui dumneavoastră şi a familiei dacă Traian Băsescu va pierde alegerile?

Poate ajunge să nu se înscrie în cursa electorală. Aceasta este numai decizia lui.

 

Credeţi că va cădea în popularitate PDL dacă Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte?

PDL s-a consolidat foarte mult: era un partid care la un moment dat avea 7% şi acum a ajuns cel mai mare partid din România, pentru că este mai mare decât PSD, care a fost un partid mamut dintotdeauna. Acum ştim şi noi să facem campanie la sate: aşa ceva ştia să facă doar PSD in trecut. Noi nu aveam Moldova înainte de alipirea PLD-ului. Domnul Flutur ne-a ajutat să creştem pe Moldova.

 

Poate fi Emil Boc noul Traian Băsescu în PDL?

Eu consider că Emil Boc este scos la încălzire şi din câte văd eu, e singurul scos la încălzire. Fiecare partid investeşte în resursele lui umane. De asta am fost uimită când doamna Mungiu Pippidi a spus de Elena Băsescuceea ce a spus... Dar Elena Băsescu este în acest partid de zece ani. Şi eu am investit în partid, dar şi partidul a investit în mine.

 

Vlad ALISTAR
Adauga un comentariu nou:
Atentie! Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat pe site. Logarea o puteti face folosind casuta de pe bara din dreapta.
Subiect: ( max. 200 caractere )
Comentariu: ( max. 1500 caractere )