Clubul de Cicloturism “Napoca”, una dintre organizaţiile nongu-vernamentale de mediu, activă la Cluj, a criticat la finele săptămânii modul de abordare al municipalităţii clujene referitor la crearea de noi spaţii verzi în oraş.
Şeful organizaţiei, Radu Mititean, a afirmat că Primăria Cluj-Napoca continuă să aprobe sau să finanţeze amenajări de parcări pe spaţiu verde, concomitent cu distrugerea pădurilor oraşului, pe care intenţionează să le transforme în parcuri. Oficialii Primăriei spun, însă, că nu au teren în proprietate pe care să facă spaţii verzi, de aceea varianta pădurilor-parc este cea mai plauzibilă.
“Primăria continuă să aprobe amenajarea de parcări pe spaţiul verde, deşi legea protecţiei mediului o interzice în mod expres, inclusiv pe terenuri care, deşi nu sunt în acte evidenţiate ca spaţiu verde, au acest caracter, în fapt.
De exemplu, pe strada Fântanele, în dreptul blocului “potcoavă” de lângă podul peste Someş, s-a turnat covor asfaltic de peste 2 metri lăţime şi lungime apreciabilă, cu ocazia lucrărilor recente la stradă, pe terenul care înainte era gazon de iarbă.
Pe acesta staţionau tot mai abuziv autoturisme, iar Poliţia Primăriei, în mod sistematic, închidea ochii la felul în care iarba se degrada, probabil tocmai pentru a face mai puţin vizibilă ilegalitatea care se punea la cale”, a atras atenţia Radu Mititeanu, şeful Clubului de Cicloturism “Napoca”. Acesta a adăugat că, pe lângă aceste practici, municipalitatea vrea să distrugă şi pădurile din Cluj.
“Primăria nu renunţă la intenţia de a transforma zeci de hectare de păduri periurbane ale Clujului în parcuri / spaţii verzi urbane, amenajate cu alei, lămpi, bănci, coşuri de gunoi, ceea ce înseamnă o mare retrogradare din punct de vedere al mediului.
Oficialii au, însă, tupeul neruşinat de a pretinde că prin această practică, nu se degradează, ci chiar se îmbunătăţeşte calitatea mediului, deşi nu apare nici un arbore şi nici un fir de iarbă în plus, ci, dimpotrivă, se umple pădurea de amenajări care reflectă, de fapt, o netă degradare”, a afirmat Mititean.
Acesta a menţionat că “Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi”, prin care Primăria preconizează să acceseze fonduri pentru transformare, în primă fază, a pădurii Hoia în parc, este gândit pentru a sprijini primăriile să transforme în parc suprafeţe ne-verzi, nu cele care, din punct de vedere al mediului, au la ora actuală o valoare superioară parcurilor / spaţiilor verzi urbane.
“Pun la cale fraudarea legii şi accesarea ilegală de fonduri. Comitetul de Avizare pentru Fondul de Mediu, în care sunt reprezentate nu doar autorităţile publice, ci şi ONG-urile de mediu, nu a mai fost convocat din toamna anului trecut - probabil deloc întâmplător -, deşi se consumă din el sume importante”, a apreciat Mititean.
Acesta a mai precizat că, pe lângă ilegalităţile legate de autorizaţii, cum este nesancţionarea începerii lucrărilor la noul stadion fără a avea autorizaţiile legale (lucrări începute din iulie, deşi acordul de mediu a fost solicitat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj abia în 20 august şi emis abia în 26 august), Primăria acoperă şi ilegalităţile specifice de mediu comise recent de constructorii stadionului în lucrările concrete: peste zece arbori au fost avariaţi şi tăiaţi, în plus împrejmuindu-se trotuarul Aleii Stadion.
“Constructorii trebuiau să prevadă că, săpând adânc lângă arbori şi tăindu-le rădăcinile, devin instabili. Dacă nu ar fi trebuit şi putut să prevadă, asta nu îi face nepedepsibili, pentru că legea protecţiei mediului derogă de la regula generală şi prevede expres că pe teme de mediu, răspunderea are caracter obiectiv, indiferent de culpă”, a mai menţionat Radu Mititean.
De cealaltă parte, oficialii Primăriei spun că nu pot amenaja spaţii verzi decât pe terenurile proprietate a municipiului. Cum acestea sunt puţine, s-a ales varianta pădurilor-parc.
“Nu prea îi înţeleg pe aceşti oameni care tot contestă. Spaţii verzi faci pe terenul care îţi aparţine, nu oriunde. Singura posibilitate ca să nu faci un spaţiu cât un petec sau o batistă sunt aceste păduri. Prin transformarea lor în parcuri, creşte accesibilitatea populaţiei la acestea, plus capătă un statut strict şi se vor supune unor reguli clare de întreţinere. Ilegaliştii pot uita de exploatarea materialului forestier, la voia întâmplării, pentru că accesul va fi controlat, de asemenea şi perimetrul forestier”, a declarat viceprimarul Laszlo Attila.
Acesta a adăugat că Primăria vrea să valorifice posibilităţile de finanţare din acest moment şi, pe lângă pădurea Hoia, să facă parcuri şi în Făget, dar şi în Pădurea Oraşului. “Mai avem şi alte posibilităţi la capitolul spaţii verzi. Pentru că nu avem terenuri, vrem să impunem o dezvoltare a spaţiilor verzi pe verticală. Este vorba despre dezvoltarea unor garduri verzi de protecţie cu ajutorul plantelor agăţătoare. încercăm în această perioadă să identificăm zone unde să montăm astfel de garduri de sârmă pe care să fie plantate plante, probabil de la anul.
Nu ştim încă ce costuri presupune acest proiect, dar vrem să extindem sistemul în spatele blocurilor, dar şi pe arterele cu locuinţe individuale”, a completat Laszlo. Cât despre stadion, oficialii Primăriei spun că este vorba despre o eroare, însă promit că le-au pus în vedere constructorilor să nu mai repete greşeala şi să distrugă şi alţi arbori.

