Fondat în 2004
Nr. 1436
(miercuri, 9 septembrie 2009)
Cum rezolvăm “problema maghiară”?
O dată pentru totdeauna, cumva, va trebui ca Statul român să tranşeze problema minorităţii maghiare care trăieşte în România.

Până acum, şefii UDMR nu au făcut altceva decât să se îngrijească de accesul găştii lor conducătoare la guvernarea ţării şi, implicit, la accesul acesteia la resursele publice. în felul acesta a fost posibilă îmbogăţirea tuturor liderilor maghiari peste măsură, aşa a fost posibilă decimarea resurselor naturale ale României din judeţele Harghita şi Covasna în folosul politicienilor şi clientelei UDMR, dar şi naşterea în literatura universală a celui mai bine plătit poet din istoria literară a Lumii.

 

 E bine ca măcar acum, în ceasul al 12-lea, Ministerul de externe român şi Fundaţia Culturală Română să informeze public Juriul Nobel despre faptul că dl Marko Bela - poet celebru - a reuşit să-şi vândă în avans dreptul de autor pe cărţile de poezie pe care le va scrie, pe multe sute de euro şi, ca atare, trebuie avut în vedere pentru unul din viitoarele premii Nobel pentru Literatură. Revenind, trebuie remarcat că de-a lungul timpului scurs din 1989 şi până acum, Statul român, prin reprezentanţii săi la vârf, nu a reuşit să protejeze poporul acesta de atacuri. Nici de cele din afară, nici de cele dinlăuntru.

 

 E suficient să amintim doar ultima perioadă de timp, în care a trebuit să suportăm, fără nici o reacţie a celor care ar fi trebuit măcar formal să ia atitudine: scuipatul italienilor pe obraz, (cazul Veltroni şi ruşinoasa amprentare a copiilor, alături de tot ce a însemnat prigoana împotriva românilor din peninsulă, cei care aduc mai mult de 1% din PIB- ul Italiei!), al americanilor(care şi-au bătut joc de legile româneşti, făcând scăpaţi hoţeşte criminali care ar fi trebuit să răspundă pentru faptele lor), jignitoarea atitudine calomnioasă a lui Voronin faţă de tot ceea ce înseamnă român – România.

 

Pe plan intern, cea mai mare racilă au fost maghiarii, faţă de care lumea politică românească a fost totdeauna mai mult decât tolerantă. Ce am avut noi de apărat, ca Stat, pe plan intern, mai mult şi mai de preţ decât Constituţia României? Nu cred că Legea Fundamentală a unei ţări este, undeva pe Lumea aceasta,  obiect de troc (fie el şi politic!) şi nu cred că ea poate fi pusă la butoniera nici unui cetăţean sau partid politic. Cu toate astea, de ani buni, Statul român, tocmai prin cei care sunt puşi în fruntea lui ca să fie garanţi ai respectării ei, nu face decât să fie martor cum o parte importantă a cetăţenilor români de etnie maghiară se pişă, pur şi simplu, pe Constituţia României.

 

Concetăţenii noştri maghiari vor, nici mai mult, nici mai puţin, decât autonomia unei părţi a României, care, în viziunea lor de samsari, reprezintă un procent pe care ar putea pune un eventual sechestru. Vom putea noi, ca români, să cedăm acestui şantaj ordinar şi de o obrăznicie inimaginabilă? Vom putea cândva să ne dăm acordul la această aşa-zisă separare pe criterii etnice a unei bucăţi din teritoriul ţării? Vom putea şi noi să călcăm în picioare Constituţia?

 

Avem, iată, la apropiatele alegeri (când sper că vom alege măcar un preşedinte care să respecte Legea Fundamentală) să verificăm, o dată pentru următorii 10 ani şi, cred eu, pentru totdeauna, dacă românii sunt de acord cu atitudinea concetăţenilor de etnie maghiară. Dacă va fi destulă voinţă politică, ar fi relativ simplu ca pe buletinele de vot să se afle trecută şi întrebarea pentru un referendum care să clarifice situaţia care pare acum de nerezolvat. “Sunteţi de acord cu autonomia teritorială pe criterii etnice?” – ar putea fi întrebarea al cărei răspuns al majorităţii trăitoare în România ar  da un răspuns clar nesimţirii UDMR.

 

Mi-e teamă însă că acest fapt nu va putea fi pus în practică; politicienii români au ajuns la stadiul de cangrenă la care au învăţat să închidă ochii la spolierea ţării de către liderii UDMR, în schimbul voturilor pe care aceştia le pot asigura. S-au obişnuit să negocieze, deasupra Constituţiei şi propriei conştiinţe, orice, chiar dacă acest “orice” poate purta numele de Patrie, Popor,  Mormintele străbunicilor care îngraşă pământul Ardealului sau, pur şi simplu, Istorie...

 

Octavian HOANDRĂ
Comentarii:
Imbecilitate
Editorial de o imbecilitate infinita...
desteapta-te Ziua de Cluj
Ieri am citit un alt articol in ZdC care "atzatza impotriva extremismului" astazi autorul acestui articol este cel care cu o clarviziune nemaiintalnita si in stilul comentariilor de pe siturile de fotbal da si el dovada de ratiune si toleranta demna de secolul in care traim. A demonstrat ca se poate si mai rau. Si eu am sesizat ca articolul de ieri ducea lipsa de un element esential care apare in toate scrierile national-demagogice: mormintele si sangele strabunilor. Dar zau nu inteleg care-i faza cu mormintele secuilor. Lasand la o parte sarcasmul ma inscriu la comentariul celui care a mentionat ca legile sunt pentru oameni si nu invers. Maghiarii doresc sa schimbe legislatia pentru ca vor sa traiasca in legalitate si egalitate. Constitutia a fost schimbata in mai multe randuri fara utilizarea urinei sau altor lichide. Este trist ca cei care ar avea menirea sa ajute societatea sa faca un pas inainte pe scara evolutiei si sa ne scape de fantomele istoriei, de mentalitatile mostenite care atarna greu peste noi, tocmai acesti oameni bat pasul si isi folosesc "stiloul" la fel cum s-a facut "odinioara". Europa de astazi nu inseamna numai salar mare si autostrazi, ci schimbare de mentalitate, de atitudine si de comportament. Articolele acestea in toate privintele ar trebui sa apartina trecutului. P.S:paragraful cu sutele de euro "furate" de Marko Bela, ar trebui sa primeasca loc intr-o biblioteca exclusiv amenajata pentru rapoartele despre tot ce s-a furat din 1990 incoace.
foarte trist
Am citit cu multa tristete articolul dvs domnule Hoandra. Probabil ca vedeti rezolvarea "problemei maghiare" prin "final solution" a lui Hitler sau solutia epurarii etnice a lui Miloşevici ceea nu va poate aduce decat oprobiul meu personal iar daca ar fi pusa in practica oprobiul intregii lumi civilizate. Va intreb: ce folos a adus poporului sarb solutia politica a lui Milosevici? Poate privim in Europa si luam alte exemple si anume cum au rezolvat spaniolii "problema basca" desi bascii le-au creat spaniolilor infinit mai multe probleme decat ne-au facut secuii noua. Maniu spunea dupa unirea Transilvaniei cu Romania ca noi romanii nu vrem sa devenim din asupriti asupritori. Totusi dupa 90 de ani am reusit sa "scapam" de aproape toti sasii si de aproape toti evreii ...
pt. agramatii
Tu iti dai seama ca ungurii scriu, citesc si inteleg limba romana, pe cand tu nu esti in stare de viceversa?!? Bunicii tai (daca esti transilvanean, si nu vreunul pe care Ceausescu l-a transplantat din Moldova) in schimb stiau ungureste si se bucurau ca se pot face intelesi de cei alaturi de care traiesc. Eh, ungurii nu stiau romanesti, cand Transilvania apartinea Ungariei, acum romanii nu stiu ungureste. Se pare ca cei care sunt la putere stiu o limba mai putin. Pacat, mare pacat...
agramati
este si normal ca ungurii care inca nu stiu sa scrie romaneste (dupa sute de ani) sa fie impotriva acestui editorial. Mai bine ar lua o carte de gramatica in mana si abia apoi ar incepe sa isi dea cu parea despre un articol.
Zgomote electorale
Nu vi se pare relevant ca intotdeauna in preajma alegerilor se repune pe tapet autonomia secuimii ? Profita cit pot si belferii udemeristi si patachinele patriotarde neaose. Cu actuala situatie economica dezastruoasa ma indoiesc ca alegatorii - fie ei unguri sau romani - vor fi interesati de ce spune Szasz Jeno sau Vadim-Funar. Viata de azi pe maine, lipsa locului de munca, mizeria materiala si morala in care traieste majoritatea electoratului, acestea sunt acum marile probleme. Si sunt realitati dureroase, nu cai verzi pe pereti desenati de acesti politicieni de doi bani. Populatia se va rascula pentru nivelul de trai scazut, nu pentru ca niste trepadusi vor sa fure doua judete din trupul tarisoarei si sa le duca unde si-a intarcat mutul iapa...
Adauga un comentariu nou:
Atentie! Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat pe site. Logarea o puteti face folosind casuta de pe bara din dreapta.
Subiect: ( max. 200 caractere )
Comentariu: ( max. 1500 caractere )