Fondat în 2004
Nr. 1542
(vineri, 22 ianuarie 2010)
Chef cu efect halucinogen
Două fete au ajuns la spital după ce au consumat substanţe vândute în “magazinele de visuri”. Una dintre ele a fost preluată de ambulanţă dintr-un club.

 Deşi produsele vândute în magazinele de “droguri legale” au început să facă tot mai multe victime, poliţiştii de la Serviciul Antidrog din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj spun că au mâinile legate din pricină că substanţele nu sunt incriminate de lege. în această săptămână, două fete au ajuns la spital, fiind suspectate de a fi ingerat substanţe halucinogene.

 

“Azi-noapte (miercuri spre joi –n.red.) am avut o fată de 21 de ani care consumase astfel de substanţe. Era un pic ameţită, dar  în afara pericolului. Cu ea mai era o prietenă, care nu a vrut să fie consultată”, au declarat surse din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj.

 

Unei alte tinere i s-a făcut rău din cauza consumului de “droguri legale” în faţa unui club din oraş vinerea trecută. “Din verificările noastre am stabilit că unei tinere i s-a făcut  rău în faţă la Midi. Probabil că a ieşit afară din club, iar prietenii ei au chemat salvarea. Nu se poate identifica dacă motivul ar fi consumul de droguri legale. în fiecare săptămână, în spitale sunt unul-două cazuri internate. Deocamdată nu avem “martorii” (teste necesare pentru identificarea substanţelor care se regăsesc în drogurile legale – n.red.) pentru substanţele respective. Fără ei, substanţele respective nu pot fi identificate”, a declarat inspectorul principal Adrian Balaj, şeful  Serviciului Antidrog al BCCO.

 

El crede că substanţele care se regăsesc în “drogurile legale” ar trebui trecute  în anexele legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului de droguri. “Dacă nu sunt interzise prin lege, nici un stat nu achiziţionează “martori” pentru o substanţă care nu e incriminată. Oficial, doar Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) se poate pronunţa. Ei trebuie să le interzică printr-un ordin”, a mai explicat Balaj.

 

De sărbători, alţi doi tineri au fost internaţi, în stare gravă, la UPU, intoxicaţi după ce au consumat sare de baie conţinută în pachetul Special Gold, aflat de vânzare în “spice shop”-urile din oraş. Cei doi tineri aveau vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, unul dintre ei se afla în comă superficială, iar celălalt avea o agitaţie psihomotorie, cu halucinaţii. în plus, “sărurile” nu pot fi identificate în sânge. Angajaţii din “magazinele de visuri” spun că produsele pe care le vând nu sunt dăunătoare.

 

“Nu am cunoştinţă despre îmbolnăviri. Produsele noastre nu sunt pentru consum uman. Nu e problema mea cum le folosesc clienţii. Cel mai scump produs costă 200 de lei. Este Weed Hash, care, în urma arderii, emană un miros frumos”, a declarat Andrei Dumitrache, de la magazinul Gethigh de pe Calea Moţilor.

 

 

Imită drogurile

 

Combinaţiile “naturale” din plante legale imită la indigo întreaga paletă de droguri ilegale. Produsul “Shrooms”- ciuperci - conţine, de fapt, piper negru, ipomoea, o plantă cu puternic efect purgativ, dar care produce efecte halucinogene similare LSD-ului, sida cardifolia, cu proprietăţi medicinale antioxidante şi hepatoprotextoare.

 

Produsele de tip “Charge” sunt, majoritar, sintetice şi conţin o plantă: Hoodia, “planta miracol a secolului XX”, din care s-a izolat componentul P-57 folosit în reţetele de slăbire. Mai mult, Kratomul –o altă componentă, era folosit ca substitut pentru metadonă, medicaţia administrată dependenţilor de heroină.

 

Cristina PÎRVU
Comentarii:
comment
"Chef cu efect halucinogen" iar sub asta apare sigla clubului.se exagereaza.Chiar se induce asocierea drogurilor cu Midi si astfel se discrediteaza imaginea clubului. Acelei fete i se putea face rau ori sa lesine si din alte motive
:)
Domnisoara Parvu era mai frumos daca aparea in articolul dumneavoastra si parea celor de la club Midi. Din cate stiu eu au fost doar niste zvonuri si nu ii frumos sa faci articole doar pe baza unor zvonuri .Sunt curios din ce verificari si-au dat seama cei de la BCCO ca la midi s-a intamplat .Lipsesc niste date exacte din acest art
Adauga un comentariu nou:
Atentie! Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat pe site. Logarea o puteti face folosind casuta de pe bara din dreapta.
Subiect: ( max. 200 caractere )
Comentariu: ( max. 1500 caractere )