Fondat în 2004
Nr. 1556
(luni, 8 februarie 2010)
Verdict în cazul lui Machado: o săptămână pe tuşă
Accidentarea suferită de Gabriel Machado (foto) în meciul amical cu FC Silvania Şimleu Silvaniei nu e atât de gravă cum se credea iniţial.

 Deşi era suspect de ruptură musculară, brazilianul a aflat, în urma unui control efectuat de medicul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, că a suferit doar o contuzie mai puternică, iar peste şapte zile îşi va putea relua pregătirile.

 

Imediat după meciul de miercuri, cu Silvania, Machado a alarmat întreg stafful Universităţii, după ce locul în care a fost lovit i s-a inflamat şi jucătorul nu putea călca pe picior. în primă fază, s-a vorbit de o ruptură musculară, care l-ar fi scos pe golgheterul clujenilor din circuit pentru aproape două luni. Situaţia s-a ameliorat, însă, în zilele următoare, iar sâmbătă a efectuat un control la clinica lui Pompiliu Popescu.

 

Verdictul a fost încurajator: contuzie şi o săptămână de pauză. “E vorba de o lovitură mai puternică, de aici şi umflătura. Doctorul Pompiliu Popescu l-a supus unui control mai amănunţit şi ne-a dat un verdict pozitiv. Jucătorul îşi va relua zilele următoare alergările uşoare, iar peste o săptămână poate intra normal la antrenamente”, a declarat Viorel Hizo.

 

în altă ordine de idei, “Dulăul” s-a declarat extrem de nemulţumit de prestaţia jucătorilor care au evoluat în repriza secundă a “amicalului” cu Voinţa Sibiu, pierdut de “U” cu 2-1. Managerul echipei clujene a spus că partida a fost influenţată negativ de terenul extrem de prost de pe “Municipalul” sibian, acoperit de un strat gros de zăpadă.

 

 “Iniţial trebuia să jucăm pe stadionul “Voinţa”, dar gazonul era acoperit de gheaţă. Ne-am mutat pe “Municipal”, însă acolo era zăpadă mare pe teren. Cu toate astea am vrut să facem meciul pentru a ţine tonusul ridicat. Prima repriză a fost bună, jucătorii au răspuns bine. în partea secundă au intrat rezervele şi s-a văzut diferenţa”, a declarat Hizo.

 

Acesta i-a trimis în prima repriză pe Matache – Unguruşan, Szilagyi, Basso, Ţene – Popa, Bucşa, Ionescu, Acosta – Huvos, Lecic. După pauză au jucat Fărcaş – Buşcă, Soporan, Teuşan, Iuhas – Cojocnean, Baiano, Dolha, Muşat – Lemnaru, Voican.

 

Golul clujenilor a fost înscris de Adi Popa, după o fază creată de Miroslav Lecic. Lotul “studenţilor” va pleca azi într-un stagiu de pregătire în Antalya, urmând ca mâine să joace primul amical din Turcia, în compania celor de la Dinamo Bucureşti.

(A.Ş.)
Adauga un comentariu nou:
Atentie! Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat pe site. Logarea o puteti face folosind casuta de pe bara din dreapta.
Subiect: ( max. 200 caractere )
Comentariu: ( max. 1500 caractere )