Fondat în 2004
Nr. 1565
(joi, 18 februarie 2010)
ECONOMIC. Hotelierii clujeni aduc un expert internaţional care să-i şcolească
Un manager hotelier internaţional vine la Cluj prin compania Magna Consulting, care l-a adus toamna trecută la Cluj şi pe vicepreşedintele organizaţiei lui Donald Trump, Bernd Lembcke. Acesta va susţine o serie de traininguri adresate managerilor de hoteluri din Cluj şi din restul ţării.
“Invitatul este mâna dreaptă a lui Lembcke şi ar urma să vină în a doua jumătate a lunii iunie - iulie. Am vrea să îi aducem la traininguri şi pe colegii noştri din ţară. Noi în Cluj suntem un grup de aproximativ 20 de hotelieri care vom fi probabil prezenţi, astfel că dacă ar mai veni măcar vreo 20 de colegi din ţară, ar fi foarte bine. Trainingurile se adresează doar managerilor generali”, a specificat Gabriel Predescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Hotelierilor din Cluj (AHC).

Iniţiativa aducerii anuale la Cluj a managerilor de hoteluri din ţară pentru perfecţionare ar putea deveni o iniţiativă permanentă, a admis Predescu.
O.C.
Adauga un comentariu nou:
Atentie! Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat pe site. Logarea o puteti face folosind casuta de pe bara din dreapta.
Subiect: ( max. 200 caractere )
Comentariu: ( max. 1500 caractere )