Oficialii Primăriei Cluj-Napoca au prezentat ieri o parte din mărţişoarele create de către elevii şi preşcolarii reuniţi în cadrul unei atelier la Şcoala Internaţională Cluj. Creaţiile premiate ale acestora vor ajunge în oraşele înfrăţite cu municipiul Cluj-Napoca.
“Acestea sunt frumoasele mărţişoare create de frumoşii noştri copii. O parte din ele le-am adus aici, la primărie, pentru a putea fi văzute de toată lumea. Mărţişoarele le vom trimite în oraşele înfrăţite. La târgul internaţional Florissimo de la Dijon, la care vom participa cu un stand, vom trimite şi mărţişoare”, a declarat ieri primarul Sorin Apostu.
Mărţişoarele au fost expuse în Sala de Sticlă a municipalităţii şi vor ajunge, la început de martie, în toate colţurile lumii. Şeful Biroului relaţii externe al primăriei, Emilia Botezan, a declarat că o mare parte din mărţişoare vor merge în Statele Unite, la Rockford, Illinois (unul dintre oraşele înfrăţite cu municipiul Cluj-Napoca).
“Acolo s-a creat deja un fel de suspans. Toată lumea aşteaptă mărţişoarele din acest an”, a adăugat Botezan. Aceasta a afirmat că şi în alte oraşe reacţiile sunt similare. Anul trecut, la finele lunii februarie, la Rockford a avut loc o manifestare dedicată tradiţiei mărţişorului, organizată de comunitatea română de acolo şi inclusă în programul de înfrăţiri al localităţii americane. La manifestare, municipalitatea clujeană a trimis mărţişoare pentru participanţi şi autorităţile oraşului.

