“Pentru terenul disponibil lângă fabrica Nokia s-au mai anunţat, în afară de Daimler, alţi doi investitori importanţi din domeniul auto. Concurenţa este mare, iar sindicatele îşi spun şi ele cuvântul. în Parcul Industrial din Jucu se vor produce 350.000 de autovehicule pe an. Perspectivele sunt fantastice”, spun surse din mediul de afaceri.
“Ca şi în cazul Nokia, orice discuţie cu orice investitor, indiferent de unde vine sau cât este de mare, are la bază o clauză de confidenţialitate. Din acest punct de vedere nu vă pot spune absolut nimic despre discuţiile pe care le poartă Consiliul Judeţean (CJ) cu orice fel de investitor”, ne-a declarat ieri preşedintele CJ, Marius Nicoară.
Director general al societăţii Tetarom Cluj, Viorel Găvrea, a declarat zilele trecute că are cereri din partea unor investitori importanţi care ar mai putea ocupa încă 700 ha din Tetarom III, dar că deocamdată ar fi bine să poată să obţină cele 170 ha pe care le-a solicitat pentru extinderea Parcului Industrial.
Directorul Tetarom nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. Executivul CJ face demersuri pentru a prelua încă 170 ha pentru extinderea Tetarom 3. în acest context a fost pregătit un proiect de hotărâre a CJ pentru şedinţa de azi.
O nouă generaţie de Mercedes
Grupul Daimler a anunţat că analizează opţiunea de a construi o nouă unitate de producţie în România sau în Polonia, unde va fabrica din 2011 modele noi de automobile din clasele A şi B, a informat ieri săptămânalul german Automobilwoche, citat de Thomson Financial.
Un oficial al grupului a adăugat că proiectul se află într-un stadiu incipient. Cu toate acestea, conducerea Daimler a refuzat să comenteze informaţiile. Divizia producătoare de autoturisme a Daimler, redenumită Mercedes-Benz Cars, vrea să finalizeze în prima jumătate a anului conceptul tehnic pentru noua generaţie de autoturisme clasa A şi B.
“Vrem să creştem, cu noua generaţie auto. Ne-am propus să producem semnificativ mai mult decât cele 270.000-280.000 de unităţi actuale”, a afirmat director operaţional al Mercedes-Benz Cars, Rainer Schmückle, pentru Automobilwoche.
El a explicat că, întrucât modele din clasele A şi B sunt poziţionate pe un segment de piaţă puternic competitiv, înfiinţarea unui nou centru de producţie în Europa de Est ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind nivelul costurilor. Planul de construcţie a unei noi fabrici în România sau Polonia nu implică transferarea producţiei de la unitatea din Rastatt, a mai spus Schmückle.
Al treilea gigant auto în România
Analiştii au evaluat diferit planurile grupului german de construcţie a unei noi fabrici în Europa de Est.
“Un avantaj în cazul Poloniei este legat de problemele de logistică, întrucât transportul autoturismelor către Europa de Vest este mai uşor”, a spus Carol Thomas, analist la compania JD Powers.
Pe de altă parte, costurile cu forţa de muncă sunt mult mai scăzute în România decât în Polonia. Analistul Christoph Stürmer, de la Institutul de Prognoză Global Insight, susţine că situaţia se poate schimba pe termen scurt, iar costurile cu forţa de muncă ar putea urca rapid, fără a putea compensa pentru costurile de logistică şi calitate.
Grupul german DaimlerChrysler s-a separat la nivel internaţional în 2007 de compania americană Chrysler. Daimler a vândut în august 2007 o participaţie majoritară la Chrysler către fondul de investiţii Cerberus Capital Management, iar divizia producătoare de autoturisme a Daimler a fost redenumită Mercedes-Benz Cars, la cererea acţionarilor. în România mai sunt prezenţi constructorii auto Dacia, deţinut de grupul francez Renault, şi Automobile Craiova, preluat de Ford pentru 57 de milioane de euro.
Vor sta lângă Nokia Village
Grupul finlandez de comunicaţii Nokia va inaugura la 11 februarie fabrica de telefoane mobile de la Jucu. Delegaţia Nokia, care va cuprinde peste 50 de persoane, se va deplasa la Cluj cu un avion privat, care va ateriza pe aeroportul din Someşeni.
Autorităţile clujene au anunţat iniţial că investiţia totală în platforma Nokia de la Jucu va fi de 200 de milioane de euro şi că la Nokia Village vor lucra în final 15.000 de oameni.
Infrastructura parcurilor industriale publice din judeţ cuprinde Tetarom I (32 ha) – situat pe Tăietura Turcului, Tetarom II (12 ha) – Bulevardul Muncii, ambele în Cluj-Napoca, şi Tetarom III (154 ha) – comuna Jucu.

