Administratie
Copy-paste la modelul Jucu
Incubator de afaceri, institut de cercetare în domeniul nanobiologiei şi biotehnologiei, ateliere de implementare, precum şi un sediu nou pentru Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV). Aşa a fost gândit proiectul ce se va realiza în satul Rădaia, comuna Baciu, pe o suprafaţă de 54 de hectare. În apropiere, spre satul Nădăşel, comuna Gârbău, proiectul va fi completat de un centru logistic de transport. Pentru început, investiţia a fost evaluată la peste 45 de milioane de euro, cu tot cu reţelele de utilităţi.
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi Consiliul Local Baciu au identificat un teren de circa 54 de hectare (foto), în satul Rădaia, la circa opt kilometri distanţă de municipiul Cluj-Napoca, pentru realizarea unui centru de cercetare şi competitivitate în domeniul nanobiologiei şi biotehnologiei. “în prezent a fost demarată procedura pentru atribuirea lucrărilor, ce includ măsurătorile topografice şi studiile geo”, a explicat arhitectul-şef al judeţului, Radu Spânu.
Acesta a adăugat că terenul din această zonă este extrem de potrivit penru o astfel de investiţie. “In România mai sunt doar doi astfel de poli de competitivitate, iar în întreaga Europă, doar cinci. Ar fi extrem de benefic să avem unul aici în judeţ, mai ales că pentru realizarea lui putem intra pe lista de proiecte eligibile şi putem obţine finanţare din fonduri structurale”, explică Spânu. Având în vedere că din comuna Gârbău - sat Nădăşel se va realiza o arteră care va lega partea de nord a Clujului cu autostrada urbană, proiectul se va putea extinde în viitor pe aproximativ 300 de hectare.
“In continuarea acestei locaţii se poate dezvolta o zonă industrială. Firmele interesate de domeniul cercetării pot să vină să achiziţioneze teren şi să aplice pe proiectele pe care studenţii universităţilor noastre le vor derula în acest institut de cercetare”, completează Spânu.
In final, acest centru de la Rădaia ar urma să fie legat de un parc logistic de transport în Nădăşel, programat, de asemenea, în baza aceluiaşi proiect. “Toate acestea se vor realiza în timp, pentru că vorbim de un proiect pe termen îndelungat”, mai spune arhitectul.
“Degeaba stăm să aşteptăm mari investitori!”
Administraţia locală Baciu şi-a dat acordul pentru realizarea acestei investiţii, la care va deveni asociat. “Noi am decis să intrăm cu terenul pentru susţinerea acestui proiect, că degeaba stăm să aşteptăm marii investitori care ne vor îmbogăţi peste noapte, oricum nu vin. Şi atunci am zis să optăm pentru acest proiect de viitor. în timp, vom putea scoate bani buni chiar numai din taxe şi impozite pe clădiri şi pe maşini”, a spus primarul din comuna Baciu, Ioan Pop.
Acesta a mai informat că proiectul a fost primit pozitiv în Consiliul Local şi urmează ca toate părţile implicate să semneze un memoriu în care să-şi menţioneze fiecare contribuţia.
Patron: o firmă-institut a Consiliului Judeţean
Conform informaţiilor ZIUA de Cluj, centrul de la Rădaia va fi patronat de Institutul Regional pentru Educaţie, Cercetare şi Transfer Tehnologic (IRCTT), societate înfiinţată anul trecut din iniţiativa CJ Cluj, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), cu judeţele din regiune, precum şi cu universităţile din Cluj-Napoca, Oradea şi Baia Mare. De altfel, tot pe această locaţie ar urma să fie amplasat şi noul sediu al Agenţiei.
“ADRNV are deja banii pentu sediu, ca atare lucrările pentru acest obiectiv ar putea demara chiar spre finele acestui an”, spune Radu Spânu. Cât priveşte restul investiţiei, lucrările ar putea fi pornite în 2009.
“Noi vom oferi consultanţă pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal. Ar urma ca mai apoi să se demareze licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate, instrument ce va sta la baza documentaţiei pentru obţinerea finanţării europene”, a declarat Spânu.
Costuri estimate la 45 de milioane de euro
In afara sediului ADRNV, centrul de la Rădaia ar urma să mai cuprindă un institut de cercetare, ateliere de aplicare şi un incubator de afaceri. Pentru sediul Agenţiei au fost estimate costuri de circa patru milioane de euro, pentru institut, şase milioane de euro, pentru ateliere, trei milioane de euro, iar pentru incubator, 2,5 milioane de euro.
“Cu tot ce mai implică şi socotind reţelele de utilităţi, se va ajunge undeva la peste 45 de milioane de euro”, a spus reprezentantul administraţiei judeţene.
Ziua de Cluj