Administratie

Prima şcoală românească din Cluj, renovată cu un milion de euro




Publicitate -----------------------------------------------------------





Oficialii municipalităţii şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au inaugurat ieri noile spaţii de învăţământ create în cadrul şcolii Ioan Bob.

Investiţiile de la Şcoala “Ioan Bob” au vizat mărirea spaţiului dedicat procesului educaţional prin mansardarea clădirii, dar şi amenajarea subsolului imobilului de pe strada Prahova. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 4.145.138 lei (circa un milion de euro). Acestea au demarat în 29 octombrie 2007 şi au fost executate de către Garant G Construct , care a câştigat licitaţia de execuţie.

 

Astfel, la noua mansardă, s-au creat cinci clase la standarde europene, un cabinet didactic, o sală profesorală, dar şi grupuri sanitare. De asemenea, a fost construită şi o nouă sală de sport. Subsolul clădirii a fost transformat în demisol, dotat cu laboratoare de informatică şi vestiare pentru sala de sport. “Ioan Bob” a fost prima instituţie de învăţământ românesc din interiorul Cetăţii, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Pot să vă spun că sunt mândru că astăzi pot să vă arăt cum am avut grijă de aceste temelii şi la propriu, şi la figurat.

 

 Practic, modul în care s-a construit mansarda şi sala de sport a fost foarte apropiat de cel în care s-a realizat la începuturi clădirea iniţială. Din cauza geografiei străzii, care nu a permis accesul pentru utilaje, totul s-a făcut cu ajutorul scripeţilor”, a declarat primarul Sorin Apostu, înainte de a tăia panglica inaugurală.

 

Ziua de Cluj

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.