Administratie

Valea Gârbăului intră în Cluj-Napoca




Publicitate -----------------------------------------------------------





Specialiştii primăriei consideră oportună introducerea în intravilan a 9,5 hectare de pe Valea Gârbăului, pe care municipiul le-a solicitat pentru construcţia unui cartier de locuinţe.

Primarul Sorin Apostu a declarat ieri, în şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), că transferarea proprietăţii de 12,6 hectare de pe Valea Gârbăului către municipiu de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) se va face în perioada următoare printr-o hotărâre de guvern, iar între timp au fost iniţiate demersurile pentru studierea perimetrului printr-un Plan Urbanistic Zonal.

 

Prezentarea studiului privind oportunitatea a fost făcută de arhitectul Adrian Iancu, membru al CTATU. Acesta a explicat că intenţia municipalităţii este de a introduce în intravilan terenul de pe Valea Gârbăului (în total peste 12,6 hectare, din care mare parte sunt în extravilan – n. red.).

 

 Per total, în cadrul proiectului prezentat în comisie a fost propusă studierea unei suprafeţe de 29,5 hectare, pentru că municipalitatea mai deţine terenuri în zona Văii Gârbăului, a informat municipalitatea. 2,2 hectare se află deja în intravilan, iar alte două enclave nu au situaţia juridică lămurită. Potrivit primarului Sorin Apostu, problemele de proprietate vor fi rezolvate, având în vedere că Primăria Floreşti a atribuit greşit nişte terenuri care aparţineau municipiului. Nici arhitectul Adrian Iancu, nici edilul Sorin Apostu nu au precizat despre ce suprafeţe este vorba.

 

în schimb, în şedinţa de urbanism de ieri, Iancu a explicat că pe Valea Gârbăului va fi amenajat “un mic oraş” şi, ca principiu, se propun funcţiuni rezidenţiale, zone pentru dotări de cartier, dar şi pentru dotări medicale.

 

 “în această fază de oportunitate ne mai ajută câte un arhitect inimos. Introducerea terenului în intravilan se va face printr-un Plan Urbanistic Zonal care se va licita. Deocamdată nu s-a adoptat hotărârea de guvern pentru transferarea proprietăţii de pe Valea Gârbăului din administrarea Armatei în administrarea noastră. Abia de puţin timp consiliul local a adoptat hotărârea prin care cerem transferul. Am trimis actele la Bucureşti şi aşteptăm. între timp, putem intra cu oportunitatea introducerii în intravilan şi studierii terenului în consiliul local”, a explicat primarul Sorin Apostu.

 

La şedinţa forului local de marţi a fost votat un proiect de hotărâre prin care municipalitatea solicită transferul terenului de 12,6 hectare de pe Valea Gârbăului din administrarea MApN în cea a consiliului local. Municipalitatea clujeană a încheiat deja un protocol cu Ministerul Dezvoltării Regionale pentru construirea a 2.300 de locuinţe ANL pe Valea Gârbăului, pe terenul fostului poligon militar, proiect evaluat la circa 69 de milioane de euro. Ministerul Dezvoltării se angajează să finanţeze construcţia ansamblului, în proporţie de 40% locuinţele urmând a fi atribuite militarilor, restul revenind tinerilor. Proiectul a fost promovat la Cluj de miniştrii Elena Udrea şi Gabriel Oprea. în sarcina primăriei cade viabilizarea terenului.

 

 

PSD vrea blocuri ANL în zonele unde există deja proiecte

 

Consilierii PSD din Cluj-Napoca au semnalat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că era mult mai avantajos pentru autorităţile clujene să contruiască noi locuinţe în cartierul ANL de la Cetatea Fetei, unde din 40 de hectare s-au amenajat blocuri pe numai patru hectare.

 

 “Există infrastructură la Cetatea Fetei, utilităţi, drumuri. Propunem ca înainte de a stabili un nou amplasament pentru viitoarele locuinţe să fie analizată posibilitatea de a construi în continuare în zona unde costurile ar fi reduse. De asemenea, cred că în condiţiile actuale este mai avantajos ca autorităţile să cumpere apartamente pentru tineri de pe piaţa liberă, în care aceştia se pot muta imediat, şi nu în doi-trei ani”, a declarat consilierul PSD Remus Lăpuşan.

 

Ziua de Cluj

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.