Administratie
Vara aduce o nouă piaţă în cartierul Grigorescu
Publicitate -----------------------------------------------------------
Municipalitatea susţine că s-a înţeles cu chioşcarii de lângă magazinul Profi şi că va demara amenajarea noii hale agroalimentare cel târziu în luna august.
Viceprimarul Radu
Moisin a declarat că, într-o varintă optimistă, lucrările la hala
agroalimentară care să-i deservească pe cei care locuiesc în cartierul
Grigorescu din Cluj-Napoca vor începe în vara acestui an. Primăria a licitat
săptămâna trecută studiul de fezabilitate pentru hala ce urmează a fi
construită pe terenul de 2.000 mp din zona magazinului Profi, urmând ca în
iulie să liciteze la pachet proiectarea şi execuţia.
“Pentru piaţa de
cartier din Grigorescu avem două variante, una optimistă şi una pesimistă.
Săptămâna trecută am licitat studiul de fezabilitate pentru a stabili exact
valoarea investiţiei. Termenul fixat pentru realizarea studiului este de maxim
21 de zile. Dorim ca acest studiu să fie cât mai repede aprobat de către
consiliul local, chiar la şedinţa din luna mai. Apoi, dorim să organizăm
licitaţia de proiectare şi execuţie, la pachet, aşa cum am procedat şi cu hala
agroalimentară de pe strada Dâmboviţei din zona IRA”, a explicat viceprimarul
Radu Moisin. Oficialul a afirmat că, potrivit variantei optimiste, lucrările la
piaţa din Grigorescu ar putea începe anul acesta.
“1 iulie este termenul optimist. Aceasta, dacă
nu vom avea contestaţii la licitaţia de proiectare şi execuţie. Dacă vor fi
contestaţii, intervine varianta pesimistă – luna august, când sperăm să avem un
câştigător şi nişte termene pentru finalizarea pieţei de cartier din
Grigorescu”, a menţionat Moisin.
Viceprimarul
clujean a precizat că la licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate
pentru obiectivul de investiţii “Amenajare hala agroalimentară piaţa cartier
Grigorescu” s-au primit 12 oferte. De contract sunt interesate societăţile
Comoact, Cubicon Invest, Ecovid Proiect, Cod Proiect, Tehno Proiect, Unicat
Construct, Europroiect 2006, 4 Invest, Bogart Construct, Proiect Group, Mega
Vox Proiect şi Spiri Com. Ofertele financiare s-au încadrat între 12.870 şi
46.300 de lei. “Vom stabili câştigătorul în cel mai scurt timp. Cel târziu
mâine (astăzi – n.red.) vom lua o decizie”, a spus Moisin.
Noua piaţă din
cartierul Grigorescu urmează să fie amenajată pe un teren de 2.000 mp din zona
magazinului Profi, pe o latură a parcării aferentă acestuia. în prezent, pe
terenul în cauză au fost amenajate mai multe chioşcuri pentru comerţ, pe baza
unor contracte de închiriere care expiră, potrivit municipalităţii, la finele
acestui an.
“Chiar şi aşa,
ne-am înţeles cu titularii contractelor să elibereze amplasamentul mai repede,
în aşa fel încât anul acesta să demareze proiectul noii hale. Au fost de acord,
cu condiţia să rămână în continuare să-şi vândă produsele în zonă şi să nu
primească alt amplasament. Vom amenaja nişte locaţii unde aceştia vor putea să
îşi deruleze activitatea de comerţ”, a mai subliniat viceprimarul Radu Moisin.
Municipalitatea a
încercat fără succes în ultimii doi ani să identifice un amplasament pentru
amenajarea unei pieţe în cartierul Grigorescu, singurul care nu are încă o
piaţă agroalimentară modernă. Amplasamentul unde funcţionează în prezent piaţa
este revendicat şi în proces, motiv pentru care primăria nu a putut interveni
pentru a oferi condiţii decente comercianţilor. Iniţial, intenţia oficialilor
municipalităţii era de a se înţelege cu revendicatorii, însă aceştia au
refuzat.
Un alt teren
vehiculat pentru organizarea pieţei e situat vizavi de actuala locaţie, însă şi
acesta aparţinea altor instituţii şi nu s-a primit aprobarea pentru
transferarea lui către autorităţile locale. Noua piaţă de cartier s-a aflat pe
lista promisiunilor fostului primar Emil Boc şi a actualului edil, Sorin
Apostu, în ultimii ani. De asemenea, la fiecare final de an, proiectul a apărut
şi pe lista nerealizărilor administraţiei locale clujene.
Ziua de Cluj