Coltul zilei
Adrian Marino: cultură prin... filatelie
Publicitate -----------------------------------------------------------
Deşi nu sunt filatelist, am urmărit cu interes pasiunea lui Adrian Marino pentru acest gen de a te deconecta de la realitatea imediată, de multe ori obositoare, şi a te transpune într-o lume aparte.
“Filatelia pentru mine - scrie A.M. în «Viaţa
unui om singur» – n-a fost numai un simplu joc, un hobby, o «gratuitate» totală
(...), ci şi o metodă, în acelaşi timp, distractivă, amuzantă şi riguros
instructivă, de «universalizare» şi «documentare». De a coresponda, dacă se
poate, cu toată lumea. Şi de a identifica tot mai mulţi scriitori necunoscuţi.
în special orientali şi sud-americani. Pentru a fi cât mai concis posibil,
concepusem proiectul unei colecţii de un tip special: o istorie a literaturii
universale în timbre. Respectiv, prin efigii de scriitori, cărţi, manuscrise,
organizate însă nu în ordinea emisiunilor poştale, ci şi a istoriei literare
propiu-zise”.
Aflăm apoi despre “Colecţia
Adrian Marino” că are circa 13-14.000 de piese. “La început – scrie Marino -
proiectul România era efectiv irealizabil, utopie, şi-mi dădeam bine seama de
acest lucru. Dar după stagiul parizian de câteva luni (1980), când am putut
să-mi procur în condiţii avantajoase de la Carré Marigny peste 1.700 de piese,
mi-am dat seama că proiectul, în linii mari, este posibil. Şi am perseverat în
această direcţie. Ce voi face cu cele 40 de clasoare, plus cutiile cu plicuri
(neexistând încă la noi un Muzeu Poştal, căruia să i le donez), nu ştiu. Poate
vor ajunge tot la BCU Cluj. în ultimii ani – se confesează în continuare Marino
-, colecţia a înaintat tot mai încet. De la peste 1.000 de piese pe an, la
câteva sute, 500-600 cel mult. Să mai reţinem că filatelistul Adrian Marino a
colaborat frecvent la revista “Filatelia”, iar Silviu Dragomir i-a consacrat un
articol elogios pe aceste teme. De asemenea, a colaborat şi la un dicţionar
italian de filatelie literară. A păstrat apoi o legătură cu revista germană
specializată “Pegasus”...
A fost instructiv şi interesant
să urmărim, din punctul de vedere al filatelistului, periplul lui Marino prin
Europa anilor ’80. în 28 octombrie 1981 - notează în jurnalul său - a profitat
de expoziţia “Guernica” a lui Picasso de la Cason del Buen Retiro (Madrid), de
unde a achiziţionat o coliţă miniaturizată cu această celebră lucrare plastică,
coliţă de o remarcabilă execuţie tehnică, având pe ea ştampila zilei, ceea ce
îi sporea valoarea. Iar seara a fost prezent la “Filatelia modernă”, unde
patronul era un român cu stagii vechi în Occident, numit Trajano Popescu,
editor de cataloage filatelice. (Ca să vezi, românul nu se lasă! - n.n.) Dar
Adrian Marino n-a scăpat nici centenarul primei expoziţii filatelice bavareze
de la Müncherer Stadtmuseum, de unde notează: “Acum o sută de ani, astfel de
expoziţii treceau drept «avangardă» până acolo încât unele capete încoronate
(Carol I, de pildă) le vizitau incognito pentru a nu se compromite. (...) Reţin
trei exponate bine făcute: Sf. Benedict, patronul Europei, Arta gotică şi
«München în artă şi cultură», inventariere completă a scriitorilor, artiştilor
şi savanţilor legaţi de München (...).
Nu ştiam, de pildă, că Theodor Heuss a editat
aici o revistă, «März», între anii 1913-1917. (...) Seara (30 octombrie 1983),
vizitez un istoric de artă (Pavel Chihaia), cunoscut de mult ca om de valoare
şi de integritate morală”. Iar în 6 noiembrie 1983, Marino notează: “Seara,
vizită la un eminent filatelist din vechea şcoală (N. V. Cristea), unde parcurg
mai multe colecţii româneşti, specializate, formate în cea mai mare parte la
licitaţii străine. în 10 iunie 1984, prezent din nou la Paris, Marino revine la
Carré Marigny, de unde reţine un amănunt interesant vizând psihologia
filatelistului împătimit : “Chiar atunci când un mic negustor francez îţi vinde
un timbru, el se comportă ca şi cum ar fi deposedat, spoliat, de un ins dubios
de care trebuie să te debaraseze cât mai repede posibil”!
Revenind în Germania, la
München desigur, oraş mult îndrăgit de A.M., scrie (25 sept.1984): “Seara, la
«Clubul filateliştilor»,(...) de fapt un restaurant (...). Ambianţă de hală de
bere germană, radical deosebită de stilul de la Carré Marigny sau Plaza Mayor .
Halbe enorme printre clasoare, expuse pe mese lungi, cu sobrietate şi metodă,
fără târguieli orientale. Preţurile curente sunt accesibile (...), dar ferme şi
definitive. După şapte seara, clasoarele se închid şi se trece numai pe bere.
Viaţă comunitară reală, reluată săptămânal în localuri tradiţionale, în
spiritul vechilor corporaţii germane”...
N.N. Am ţinut să scot din
jurnalele de călătorie ale lui Adrian Marino “itinerariile lui filatelice”
pentru a sublinia pasiunea ce o avea pentru accest mod de a înfrunta
realitatea. Mai ales că, în “Viaţa unui om singur”, mărturiseşte, la un moment
dat, că nu cunoaşte aproape deloc Clujul, în ciuda faptului că a trăit aici
decenii întregi, şi că singurul drum pe care îl făcea mai frecvent era cel până
la magazinul filatelic şi la evenimentele de acolo.
Dl Ioan Constantinescu, vechi
şi pasionat filatelist la rândul său, azi preşedintele de onoare al
filateliştilor clujeni, confirmă vizitele pe care Adrian Marino le făcea la
sediul filialei şi la magazinul din centrul oraşului, unde se interesa
îndeaproape de noutăţile apărute în acest domeniu. Personal, sper că la
Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” din Cluj o vom putea admira
cândva sub forma unei expoziţii: “Adrian Marino, cultura prin filatelie.”
Ziua de Cluj