Economic
Asociere Prefectura Cluj – Habitat pentru Umanitate
Publicitate -----------------------------------------------------------
Asociaţia Habitat
pentru Umanitate colaborează oficial cu Instituţia Prefectului Cluj pentru
reconstrucţia zecilor de case afectate de inundaţii în judeţul Cluj din ultima
perioadă. Subprefectul Vasile Cozma a reclamat lipsa de implicare a firmelor de
construcţii din Cluj în această campanie. Asocierea a fost semnată ieri, în
cadrul instituţiei clujene.
“Clujul are cele mai mari investiţii în
domeniul construcţiilor, însă foarte puţine firme au vrut să ne dea o mână de
ajutor la reconstrucţii. Poate fi şi lipsa de comunicare de vină, însă cred că
e vorba mai degrabă de o lipsă de cultură a solidarităţii”, a declarat
subprefectul.
Potrivit celor mai recente evaluări, 22 de
case distruse în totalitate trebuie reconstruite în localităţile Sic (12),
Chinteni (2), Borşa (5), respectiv Poieni, Gherla şi Cojocna câte una. Au fost
înregistrate, de asemenea, 51 de locuinţe avariate în Sic, trei în Chinteni,
două în Poieni.
Ziua de Cluj