“Bossul” Emerson, în vizită-fulger la Cluj

“Bossul” Emerson, în vizită-fulger la Cluj
Preşedintele companiei, David Farr, a venit ieri în parcul industrial Tetarom II, înaintea inaugurării noului centru de activităţi şi inginerie.

O delegaţie a concernului american, în frunte cu preşedintele grupului, americanul David Farr, s-a aflat ieri după-amiază în Cluj-Napoca pentru a vedea la faţa locului investiţiile realizate în campusul din Bulevardul Muncii, conform informaţiilor ZIUA de CLUJ.

"Vizita americanilor a fost pregătită cu minuţiozitate. Vineri s-a făcut o curăţenie-lună, inclusiv la intrarea în parcul industrial. S-au plantat panseluţe, s-a curăţat iarba de pe trotuare. Vizita a fost programată de la ora 16:00. Farr a vrut să vadă cum s-a dezvoltat fabrica, s-a întâlnit cu conducerea, a discutat cu angajaţii", ne-au relatat angajaţii din campus. "Astfel de delegaţii vin periodic. O manifestare oficială va avea loc odată cu inaugurarea noii clădiri de birouri", a precizat conducerea Emerson România. Farr este preşedinte al grupului de 25 de ani, fiind un partizan al politicii de relocare a producţiei în ţări din afara SUA, în special în China. El a câştigat în 2009, primul său an în funcţia de CEO, aproape 7 milioane de dolari, iar un an mai târziu a fost inclus de Forbes în rândul celor mai bine plătiţi manageri, cu câştiguri de 25 de milioane de dolari. În 2000 a intrat în topul primilor 25 de manageri din lume, iar în 2008, în clasamentul celor mai buni "executivi" din Statele Unite.

Compania este prezentă în România din 2006, când a început construcţia primei fabrici în parcul industrial Tetarom II din Cluj-Napoca. Campusul din Bd-ul Muncii include şi un centru de cercetare, care va constitui baza pentru viitoarele proiecte ale companiei. Emerson România va ajunge la finele anului la peste 1.000 de angajaţi la Cluj. Aceasta pregăteşte finalizarea în toamnă a imobilului pentru activităţi financiare şi de inginerie, cu patru etaje. "Deocamdată nu avem planuri să construim noi hale, ci încercăm să ne folosim intens de cele existente", a declarat directorul general al Emerson România, Călin Banciu. La finalizare, campusul de la Cluj va avea în jur de 2.000 de angajaţi, au anunţat oficialii companiei cu ocazia inaugurării centrului de la Cluj, în aprilie 2008. Estimările arată că investiţia va depăşi 125 de milioane de euro.

Tetarom II, parcul industrial public unde s-a instalat Emerson, se întinde pe 12 hectare, dintre care 11 alocate americanilor. Compania are acum trei hale în acest parc. Emerson Electric proiectează şi furnizează tehnologie şi servicii de inginerie pe pieţele industriale, comerciale şi de consum, fiind lider global în combinarea tehnologiei şi ingineriei. Diviziile sale sunt managementul procesului industrial, tehnologii pentru climatizare, surse de alimentare pentru reţele, soluţii pentru depozitarea mărfurilor de uz industrial şi casnic, echipamente integrate. La nivel mondial, grupul american numără 129.000 de angajaţi, din care 23.000 în Europa. Emerson are 60 de divizii care operează în 245 de locaţii şi vând produsele în 150 de ţări. Concernul a realizat în 2009 vânzări de 20,9 miliarde de dolari, faţă de 24,8 miliarde în 2008.

24.800.000 de dolari

a câştigat anul trecut David Farr, majoritatea din alocarea de acţiuni (19 milioane), bonusuri (2,2 milioane) şi salariu (1,18 milioane), potrivit Forbes.

 

 

Comenteaza