Industria informatică şi vânzările susţin piaţa muncii

Industria informatică şi vânzările susţin piaţa muncii
Ofertele de angajare din industria informatică (IT) şi vânzări reprezintă peste jumătate din totalul anunţurilor publicate pe site-urile de recrutare şi în publicaţiile de specialitate.
Un studiu realizat de agenţia de resurse umane Psihoselect Cluj arată că în august numărul anunţurilor de angajare a crescut cu 66% faţă de aceeaşi lună din 2009. Cu preponderenţă sunt căutaţi specialiştii în IT şi vânzări, 65% dintre anunţuri vizând aceste domenii. Psihoselect a ajuns la concluzia că angajatorii din IT caută în special personal cu experienţă de cel puţin trei ani, iar când este vorba de o funcţie de conducere, cer o experienţă de peste cinci ani. IT pare a fi domeniul cel mai reticent faţă de angajarea absolvenţilor fără experienţă: numai 7% dintre anunţuri li se adresează. În vânzări, 50% dintre anunţuri vizează persoane cu cel puţin trei ani experienţă, iar 13%, tineri fără experienţă. Spre deosebire de IT, unde atitudinea şi capacităţile de relaţionare nu contează decât în funcţiile de conducere, în vânzări acestea sunt condiţii determinante la angajare. Studiul Psihoselect a fost realizat în august, pe un eşantion de 5.000 de oferte de locuri de muncă, la nivel naţional.


Comenteaza