Fabricile “imobiliare” îşi revin: şantier la Napolact

Fabricile “imobiliare” îşi revin: şantier la Napolact
Portico Investments - fostul fond de investiţii Morava - a început lucrul pe terenul din zona Bulevardului 21 Decembrie la cinci ani de la achiziţie.

Dezvoltatorul va ridica în primă fază doar unul dintre corpurile proiectate pe 21 Decembrie: cel dedicat funcţiunilor comerciale. Un alt proiect pe teren de fostă fabrică este regândit de proprietari: Feleacul, de pe str. Henri Barbusse, ar putea avea şi birouri.

De două săptămâni, constructorii au început să mişte utilajele în şantierul îngrădit al fostei platforme industriale a Napolact, pentru care noii proprietari au pregătit de câţiva ani proiectul imobiliar (comerţ, locuinţe, birouri). Totuşi, decizia nu echivalează cu prea mult optimism în ceea ce priveşte situaţia actuală a pieţei. "Ridicăm structura, dar nu mergem la viteză maximă, fiindcă încă nu am semnat contractul cu operatorul de food. Am făcut structura de prefabricate pentru proiect acum trei ani; betoanele le avem, adică. Am hotărât că e momentul să facem ceva. Planul este să ridicăm corpul din faţă, iar între timp sperăm să semnăm şi contractul cu un operator pentru spaţiul comercial alimentar. În nici un caz nu ne apucăm acum de celălalt corp de clădire", spun reprezentanţii Portico.

Potrivit proiectului, ansamblul gândit pentru terenul de pe Bd. 21 Decembrie ar urma să includă 88 de apartamente, 7.350 mp de birouri şi 3.500 mp de spaţii comerciale şi de servicii. Înspre bulevard se va construi un complex comercial cu demisol, parter şi etaj, iar în spate, un alt volum cu înălţimi variabile, de la 11 etaje până la 1-2 etaje, cu funcţiuni de birouri şi locuinţe. Încă de la avizarea proiectului reprezentanţii Morava au anunţat că vor demara lucrările cu segmentul de retail, ce urma să fie finalizat în 2010. Perimetrul care va adăposti spaţiile comerciale (3.500 mp) va fi alocat unui magazin de 1.400 mp pe segmentul alimentar (supermarket sau discount), unui magazin de electrocasnice şi va include o farmacie şi o cafenea. Investiţia este de 4 milioane de euro.

Termenul de finalizare a lucrărilor începute în mai depinde de încheierea contractului cu operatorul unităţii de comerţ alimentar, proprietarii fiind în negocieri cu trei lanţuri de retail pentru un magazin discount. "Dacă am semnat cu o companie care vrea să intre în spaţiu, putem termina până în octombrie. Dacă nu avem chiriaşi, la anul. Nu are sens să trecem la finisaje fără să ştim pentru cine le facem de fapt", au explicat reprezentanţii dezvoltatorului. Morava a achiziţionat spaţiile Napolact în 2006 la 580 euro/mp, cu 4,2 milioane de euro, iar la licitaţie au mai participat Billa şi Transilvania Development. Napolact a scos la vânzare 7.300 mp. Iniţial, unul dintre spaţiile de retail era rezervat unui magazin Spar, dar după demararea procedurii de insolvenţă a Spar România, Morava a refăcut planurile. Fondul şi-a schimbat între timp denumirea în Portico Investments.

În cazul Feleacul, proprietarii regândesc proiectul. Şantierul a demarat, dar a fost ulterior pus în conservare. Aici au demarat lucrările pentru primele două scări din ceea ce urma să fie un ansamblu rezidenţial de 660 de locuinţe, proiect imobiliar în favoarea căruia s-a renunţat la fabrica de dulciuri. "Se reproiectează. Vom renunţa poate la o parte de locuinţe şi introducem în plan birouri. S-ar putea ca anul acesta să reîncepem lucrul", a menţionat Călin Buzoianu, unul dintre proprietari. Terenul fostei fabrici de confecţii Tricotaje Someşul din zona centrală este încă neutilizat. După ce a preluat terenul (cu 14 milioane de euro, potrivit informaţiilor din piaţă), compania Atrium Centers a demolat unitatea în doar cinci luni, în 2008, însă investiţia pentru ansamblul cu hotel, mall şi birouri nu a mai demarat.

Fabrica Flacăra, de pe strada Someşului, obiectul unei alte tranzacţii-vedetă în perioada de activitate pe piaţa imobiliară, a rămas în picioare, criza economică intervenind înainte ca germanii de la LBBW Immobilien, cumpărătorii activelor, să înceapă demolarea. Proiectul prevedea cinci clădiri de până la 22 de etaje pentru locuinţe, spaţii hoteliere, comerciale şi birouri: o investiţie de 100 de milioane de euro. Între timp, s-au schimbat şi planurile municipalităţii, iar refacerea Planului Urbanistic General va reduce şi coeficienţii acceptaţi anterior în anumite zone, în cazul proiectelor care nu au produs efecte.

 

 

Comenteaza