Informaticienii clujeni au ajuns în topul Europei Centrale

Informaticienii clujeni au ajuns în topul Europei Centrale
Trei companii de software din Cluj-Napoca au fost incluse în topul Deloitte Technology Fast 50 pe acest an, unul dintre cele mai prestigioase clasamente ale companiilor din tehnologia informaţei şi comunicaţiilor din Europa Centrală, care recompensează inovaţia.

CoSoSys, companie clujeană care dezvoltă soluţii pentru securitatea reţelelor, dispozitivelor portabile şi a porturilor, precum şi pentru prevenirea pierderilor de date, dar şi AROBS Transilvania Software şi Fortech fac parte din acest clasament. Topul a ajuns la a 12-a ediţie şi clasifică jucătorii din segmentul tehnologic din Europa Centrală. CoSoSys ocupă locul 40, Fortech - 43, iar AROBS - 49. În clasamentul cu 50 de poziţii există doar şase companii de software din România - trei din Cluj, una din Iaşi şi două din Bucureşti.

"Includerea CoSoSys în ediţia din acest an a topului Fast 50 recunoaşte şi recompensează creşterile puternice înregistrate anual încă de la fondarea sa în 2004. Implicarea şi efortul lor continuu de a le oferi companiilor de toate dimensiunile soluţii de securitate pentru platformele Windows şi Mac, ce asigură o protecţie eficientă împotriva tuturor ameninţărilor ce definesc mediul de business modern, mobil şi mereu conectat, au dus la evoluţia CoSoSys de la mic dezvoltator de soluţii pentru îmbunătăţirea dispozitivelor portabile la inovator de top pe piaţa securităţii reţelelor", a declarat directorul general al CoSoSys, Roman Foeckl (foto).

Compania clujeană este autoarea unor premiere mondiale în domeniile prevenirii pierderilor de date şi securităţii porturilor. "Am lansat prima soluţie de cloud computing pentru securizarea dispozitivelor portabile şi a reţelelor din lume, My Endpoint Protector, iar mai târziu, la fel de populara Endpoint Protector Hardware Appliance, prima soluţie la cheie pentru securitatea datelor, a dispozitivelor portabile şi a porturilor", arată Foeckl. La ediţia de anul trecut, Clujul avea doar două companii în clasament: Fortech şi AROBS.

 

Comenteaza