Staţia de epurare din Cluj-Napoca, modernizată pentru 185 milioane de lei

Staţia de epurare din Cluj-Napoca, modernizată pentru 185 milioane de lei
Contractul pentru reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare din Cluj-Napoca, în cadrul celui mai mare proiect cu finanţare europeană din Cluj, a fost semnat vineri la Compania de Apă "Someş".


">

Contractul costă peste 185 milioane de lei iar lucrările durează 21 de luni de la data semnării contractului. După modernizarea tehnologică a staţiei de epurare din Cluj-Napoca, costul maxim anual de operare aunge la 5,725 milioane de lei, garantat prin contract, conform purtătorului de cuvânt al Companiei de Apă, Lucian Croitoru.

Staţia de Epurare din Someşeni a fost finalizată în anul 1977 şi deserveşte nu doar municipiul Cluj-Napoca, ci şi localităţile rurale din amonte. Aceasta a fost modernizată de două ori, până acum. 

Contractul semnat ieri face parte din proiectul de investiţii ce urmăreşte extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi canalizare din judeţele Cluj şi Sălaj, în valoare totală de aproape 197 milioane de euro, cel mai scump proiect cu finanţare europeană din istoria Clujului.

Lucrările vor fi executate de o asociere formată din trei firme - Intini Angelo SRL, Gionanni Putignano & Figli SRL şi respectiv UTI Instal Construct SA Bucureşti.

 

Comenteaza