Sunday Times: Europa vrea să prevină o nouă criză a creditelor

Sunday Times: Europa vrea să prevină o nouă criză a creditelor
Liderii europeni lucrează la un "plan radical" pentru a preveni o nouă criză a creditelor în Europa, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană luând în calcul oferirea unor garanţii pentru anumite tipuri de obligaţiuni emise de bănci, potrivit Sunday Times, preluat de CNBC.

Fără a preciza sursele informaţiilor, ziarul britanic notează că mai multe bănci europene nu mai au acces la finanţare pe pieţele internaţionale.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute la conferinţa anuală a Federal Reserve de la Jackson Hole, Wyoming, că băncile europene cu probleme trebuie recapitalizate urgent.

"Evoluţiile din această vară au indicat că am intrat într-o fază nouă, periculoasă. Mizele sunt clare. Riscăm să asistăm la deraierea unei reveniri fragile, aşa că trebuie să acţionăm acum", a afirmat Lagarde.

 

Etichete
Comenteaza