Ursus a primit autorizaţia pentru berea nefiltrată

Ursus a primit autorizaţia pentru berea nefiltrată
Complexul Fabrica de Bere Ursus, construit pe spaţiul fostei unităţi de producţie de pe Calea Mănăştur, va fi deschis la începutul lunii următoare, a anunţat conducerea companiei Ursus Breweries.

Noul obiectiv va fi inaugurat la începutul lunii iulie, cu o întârziere de câteva săptămâni faţă de termenul anunţat oficial. Diana Klusch, purtător de cuvânt al companiei Ursus Breweries, a menţionat că autorizaţia de antrepozit fiscal obţinută de companie este valabilă de la 1 iulie. "Doar acum s-a putut întruni comisia de autorizare", adaugă Klusch.

Lucrările sunt executate de societatea de construcţii Modern Bau. Contractul de lucrări, care prevede demolări, construcţii, consolidări şi instalaţii, ajunge la 450.000 de euro, jumătate din suma bugetată pentru investiţii în fosta fabrică, de 1,1 milioane de euro. Primele degustări ale berii nefiltrate în spaţiul fostei fabrici Ursus au avut loc în 16 aprilie. Conducerea Ursus a anunţat în noiembrie închiderea vechii fabrici din cauza costurilor mari de exploatare. Gary Whitlie, preşedintele Ursus Breweries, a precizat că în spaţiul respectiv vor apărea un restaurant, un bar şi o miniunitate de producţie. Ursus Breweries face parte din grupul SABMiller, cu sediul la Londra. Compania deţine fabrici la Buzău, Timişoara, Braşov.

 

 

Comenteaza