Dacă cineva mi-ar fi spus în anii ‘92 - ‘95 că presa scrisă va ajunge, în douăzeci de ani, atât de jos, aş fi fost în stare să mă cert cu el. Să-i aduc argumente că aceasta nu se poate întâmpla. Aş fi fost în stare să fac pariu jucând propria mea viaţă că presa scrisă, cel puţin, îşi va păstra "greutatea", consistenţa, calitatea, nivelul intelectual şi, mai ales, credeam eu pe atunci, cultura, talentul, humorul, bunul-simţ. Constat acum, cu tristeţe, că aş fi pierdut. Am ajuns atât de jos, mai ales din cauză că acum se pare că oricine poate să scrie într-un ziar. Tabloidizarea este un cancer care infectează presa zi de zi. Mai mult, suntem atât de jos, fiindcă "ne amestecăm" şi suntem amestecaţi cu oricine poate să "posteze", poate să înjure, să practice mizerabile şi înjositoare atacuri la persoană.
Presa a ajuns, pe de altă parte, din lipsa acută a unui personal "calificat" cultural, mai ales la mâna unor frustraţi care, dacă nu s-ar fi inventat blogurile şi "commenturile" sub articolele publicate de redactori, şi-ar fi vărsat invidiile şi urile, dimpreună cu toate umorile obişnuite celor nebăgaţi în seamă de nimeni şi atunci ar fi scris maximum cu rahat pe pereţii W.C.-urilor publice. Au apărut ca ciupercile după ploaie "social midia", "Wikipedia", "Capul Midia" şi alte "midii" de apă, de gunoi sau de pământ. Sterp. În fapt, s-a întâmplat următorul lucru: profesia de jurnalist s-a transformat în simplă meserie. Dacă în jurnalismul interbelic cei ce scriau erau de profesie scriitori, fiind în marea lor majoritate intelectuali rafinaţi, în cel de azi poţi fi jurnalist şi dacă ai citit în viaţa ta trei-patru cărţi. E suficient un "bagaj" de 200 de cuvinte cu care să scrii articole până ieşi la pensie. Este, ce să spunem, o evoluţie şi asta...
Pe de altă parte, tot atât de trist şi de înspăimântător mi se pare faptul că "ziaristul" de azi încearcă să ghicească gustul publicului şi să se alinieze acestuia. Or, după cum ştim, gustul public nu este tocmai cel care presupune şi un anume dram de calitate şi de stil. În curând, cu această fascinantă "evoluţie", ceea ce numim acum "social media" va fi, în curând, mai "eficientă" decât mass-media. Personal, această "eficienţă" mă lasă rece. Personal, îmi e greaţă să citesc ziarul pe "net" şi nu o fac decât când sunt plecat din oraş. De curând am renunţat şi la Facebook, fiindcă mă întristează să văd adevărul din spatele imaginii oamenilor. Mai ales a acelora dintre ei care ajunseseră să însemne ceva pentru mine. Cu alte cuvinte, sunt, cum am mai spus-o şi altădată (nu fără oarecare mândrie!), sunt un ratat "expirat". Dar a fi un "ratat" înseamnă că într-un timp, mai apropiat sau mai îndepărtat, cineva aştepta un lucru măreţ de la tine. Consider că e ceva mai bine decât să nu fii nici măcar "ratat", adică să nu aştepte niciodată nimeni nimic extraordinar din partea ta, nici măcar ca o iluzie. În orice caz, ziarul acesta, căruia dvs., cu amabilitate, îi citiţi cel de-al 2.000-lea (două mii!) număr, are în structura lui, încă de acum 7 (şapte!) ani, când a apărut pe piaţa Clujului şi a ţării, câteva comandamente de la care nu a cedat.
Ziarul ZIUA de CLUJ nu a căzut. Este singurul ziar clujean care a muncit asiduu, în fiecare secundă a existenţei lui, ca să nu "cadă". Şi să nu credeţi că a fost uşor încă de la început! Alături de Rareş Bogdan, Mihai Moga şi de toţi cei care au crezut în destinul unui ziar "quality", aşa cum au crezut în propriile talente şi destine, ne-am sprijinit unul pe celălalt când nu a fost uşor. Ani de-a rândul, am fost o echipă şi am verificat veridicitatea sloganului binecunoscut "Nu putem reuşi decât împreună". Ani de-a rândul, am scris, împreună cu Bianca Boncu, Călin Poenaru, Titus Crăciun, Valentin Mălăescu, Alin Golban, Dora Mircea-Radu, Silvia Pugna, Laura Laurenţiu, Bianca Felseghi, Alin Şutea, Cristina Pîrvu, Ionel Lespuc, Tiberiu Fărcaş, Codin Samoilă, Veronicei Moigrădan, Cosmina Fernoagă, Luminiţa Silea, Adina Florescu, Liviu Scripcaru, Eugen Olariu, Daniel Sârb, Ciprian Aron, Patricia Fedorenco, Oana Popiţiu, Denis Barabaş, Csaba Kudor, Ana-Maria Palade, Suzana Kudor, dar şi alţii, care cred că nu se vor supăra că din lipsă de spaţiu nu le dau numele.
Oricum, îi asigur pe toţi de toată dragostea mea. Am corectat, am privit şi am făcut fotografii, am tehnoredactat, am fotografiat, ne-am enervat, am urlat, ne-am certat şi ne-am împăcat din nou. De-a lungul timpului, echipa s-a mărit. Au venit colegi noi, mai tineri, iar unii dintre foştii "copii" de atunci au acum ei înşişi copilaşi care mai apar uneori prin redacţie, în cărucior sau pe propriile lor picioruşe. Personalităţi ale culturii şi-au pus, de-a lungul timpului, numele în josul editorialelor, scriind cu har, aplomb şi vervă: Andrei Marga, Vasile Dâncu, Mişu Negriţoiu, Alexandru Vlad, Ion Mureşan, Vladimir Tismăneanu, Dorel Şandor, Dan Pavel, Ioan T. Morar, Dan Tăpălagă, Rareş Bogdan şi, mai de curând, cu talent şi bogăţie stilistică, Cristina Calancea, tocmai din îndepărtatul New York, apoi Anca Florea, "furată" din cabina de radio, ori Ioana Laurenţiu şi Andrei Rădulescu. Noi generaţii de intelectuali tineri, în formare, care s-au potrivit cu echipa şi cu pretenţiile tot mai mari ale cititorilor.
Un lucru este cert. N-am căzut! Iar din punctul acesta de vedere, sunt împăcat. Şi, probabil, o mare parte dintre cititori. Iar dacă astăzi suntem un reper, singurul, dacă ar fi să mă iau după ceea ce spun oamenii care contează din punct de vedere intelectual, politic, economic şi artistic în această zonă geografică, este posibil fiindcă noi, toţi cei care scriem zi de zi la acest ziar, nu am căzut. Din nici un punct de vedere. Şi pentru asta le mulţumesc colegilor mei. Fiindcă asta a fost posibil doar prin efortul lor susţinut, împotriva a ceea ce s-a întâmplat cu alte ziare din Cluj şi din ţară. Am avut şi marele noroc de a avea alături în firma care a editat ziarul de-a lungul timpului, asociaţi şi prieteni de mare calitate, începând cu Sorin Dan şi până la Călin Mitică şi Andrei Cionca.
Sunt oameni care au înţeles şi au ştiut că presa nu este neapărat o afacere profitabilă, ci mai ales o poziţie de onoare într-o Românie tristă, în care Onoarea nu mai reprezintă mare lucru. Şi sunt absolut convins că această "cădere" de care am vorbit mai sus e departe de noi. Însă n-ar fi corect dacă aş termina textul aici. Fiindcă toate acestea, inclusiv acest editorial al meu, nu ar fi fost posibile fără dvs., cititorii noştri. Fără interesul, aprecierea sau, după caz, criticile dumneavoastră. Pentru că nu am fost în fiecare zi infailibili. Am mai greşit, am mai fost răutăcioşi, superficiali, fiindcă nimeni nu este perfect. Fiindcă suntem şi noi oameni... Dar nevoia dvs. de a fi "cu noi" şi încrederea de care aţi dat dovadă în toţi aceşti şapte ani, de când suntem, nu-i aşa, împreună ne-a făcut să fim prezenţi în fiecare dimineaţă, de 7 (şapte!) ani, la întâlnirea cu dvs. Vă mulţumesc în numele tuturor colegilor mei pentru consecvenţă. Fără dumneavoastră, cititorii noştri de fiecare zi, n-am fi existat!
