Editorial
Cum rezolvăm “problema maghiară”?
Publicitate -----------------------------------------------------------
O dată pentru totdeauna, cumva, va trebui ca Statul român să tranşeze problema minorităţii maghiare care trăieşte în România.
Până acum, şefii UDMR nu au
făcut altceva decât să se îngrijească de accesul găştii lor conducătoare la
guvernarea ţării şi, implicit, la accesul acesteia la resursele publice. în
felul acesta a fost posibilă îmbogăţirea tuturor liderilor maghiari peste
măsură, aşa a fost posibilă decimarea resurselor naturale ale României din
judeţele Harghita şi Covasna în folosul politicienilor şi clientelei UDMR, dar
şi naşterea în literatura universală a celui mai bine plătit poet din istoria
literară a Lumii.
E bine ca măcar acum, în ceasul al 12-lea,
Ministerul de externe român şi Fundaţia Culturală Română să informeze public
Juriul Nobel despre faptul că dl Marko Bela - poet celebru - a reuşit să-şi
vândă în avans dreptul de autor pe cărţile de poezie pe care le va scrie, pe
multe sute de euro şi, ca atare, trebuie avut în vedere pentru unul din
viitoarele premii Nobel pentru Literatură. Revenind, trebuie remarcat că de-a
lungul timpului scurs din 1989 şi până acum, Statul român, prin reprezentanţii
săi la vârf, nu a reuşit să protejeze poporul acesta de atacuri. Nici de cele
din afară, nici de cele dinlăuntru.
E suficient să amintim doar ultima perioadă de
timp, în care a trebuit să suportăm, fără nici o reacţie a celor care ar fi
trebuit măcar formal să ia atitudine: scuipatul italienilor pe obraz, (cazul
Veltroni şi ruşinoasa amprentare a copiilor, alături de tot ce a însemnat
prigoana împotriva românilor din peninsulă, cei care aduc mai mult de 1% din
PIB- ul Italiei!), al americanilor(care şi-au bătut joc de legile româneşti,
făcând scăpaţi hoţeşte criminali care ar fi trebuit să răspundă pentru faptele
lor), jignitoarea atitudine calomnioasă a lui Voronin faţă de tot ceea ce
înseamnă român – România.
Pe plan intern, cea mai mare
racilă au fost maghiarii, faţă de care lumea politică românească a fost
totdeauna mai mult decât tolerantă. Ce am avut noi de apărat, ca Stat, pe plan
intern, mai mult şi mai de preţ decât Constituţia României? Nu cred că Legea
Fundamentală a unei ţări este, undeva pe Lumea aceasta, obiect de troc (fie el şi politic!) şi nu
cred că ea poate fi pusă la butoniera nici unui cetăţean sau partid politic. Cu
toate astea, de ani buni, Statul român, tocmai prin cei care sunt puşi în
fruntea lui ca să fie garanţi ai respectării ei, nu face decât să fie martor
cum o parte importantă a cetăţenilor români de etnie maghiară se pişă, pur şi
simplu, pe Constituţia României.
Concetăţenii noştri maghiari
vor, nici mai mult, nici mai puţin, decât autonomia unei părţi a României,
care, în viziunea lor de samsari, reprezintă un procent pe care ar putea pune
un eventual sechestru. Vom putea noi, ca români, să cedăm acestui şantaj
ordinar şi de o obrăznicie inimaginabilă? Vom putea cândva să ne dăm acordul la
această aşa-zisă separare pe criterii etnice a unei bucăţi din teritoriul
ţării? Vom putea şi noi să călcăm în picioare Constituţia?
Avem, iată, la apropiatele
alegeri (când sper că vom alege măcar un preşedinte care să respecte Legea
Fundamentală) să verificăm, o dată pentru următorii 10 ani şi, cred eu, pentru
totdeauna, dacă românii sunt de acord cu atitudinea concetăţenilor de etnie
maghiară. Dacă va fi destulă voinţă politică, ar fi relativ simplu ca pe
buletinele de vot să se afle trecută şi întrebarea pentru un referendum care să
clarifice situaţia care pare acum de nerezolvat. “Sunteţi de acord cu autonomia
teritorială pe criterii etnice?” – ar putea fi întrebarea al cărei răspuns al
majorităţii trăitoare în România ar da
un răspuns clar nesimţirii UDMR.
Mi-e teamă însă că acest fapt
nu va putea fi pus în practică; politicienii români au ajuns la stadiul de cangrenă
la care au învăţat să închidă ochii la spolierea ţării de către liderii UDMR,
în schimbul voturilor pe care aceştia le pot asigura. S-au obişnuit să
negocieze, deasupra Constituţiei şi propriei conştiinţe, orice, chiar dacă
acest “orice” poate purta numele de Patrie, Popor, Mormintele străbunicilor care îngraşă
pământul Ardealului sau, pur şi simplu, Istorie...
Ziua de Cluj