Editorial
Momentul istoric 23 august şi …ardelenii
Publicitate -----------------------------------------------------------
Ziua de 23 august 1944, moment istoric naţional, pare să fi intrat în uitare. Mulţi nu suportă gândul că dictatorul Ion Antonescu, pe care îl consideră un mare patriot, a sfârşit în faţa plutonului de execuţie.
Eram de 13 ani când s-a
anunţat la radio discursul Regelui Mihai I şi îmi amintesc foarte bine cum
ieşise tot satul pe uliţe, femeile plângând de bucurie că s-a pus capăt
războiului – credeau cu toţi atunci - care a îndoliat satul, aproape toţi
tinerii căzând la Stalingrad sau pe Don.
De fapt, despre această zi,
eu zic istorică, au rămas multe mărturii scrise, astfel că se poate face o
imagine clară a ceea ce s-a întâmplat, dincolo de consemnarea seacă a arhivelor oficiale. Personal, cel mai mult
cred în însemnările lui Ion Hudiţă (pe atunci secretar general al P.N.Ţ), care,
în “Jurnalul politic” (1 ianuarie-24 august 1944, fiind martor la evenimente,
ne dă cea mai autentică versiune... Plecând de la locuinţa lui, împreună cu
Iuliu Maniu, în ziua de 23 august, după ce li s-a comunicat telefonic şi
codificat arestarea Antoneştilor la
Palat, el scrie: “Am intrat prin poarta din Ştirbei Vodă, unde ne-a aşteptat
Buzeşti. Lumea se plimba liniştită pe Calea Victoriei, iar pe trotuarul dinspre
Splendid Park, câţiva ofiţeri nemţi şedeau de vorbă(...) Dacă ar afla ei ce
evenimente grave se petreceau peste drum în acel moment, în Palatul Regal, n-ar
şti unde să se mai ascundă (...)Când am intrat în Palat, era 5 şi 16 minute.
Buzeşti s-a sărutat cu Maniu
şi cu mine şi ne-a condus în camera din
fundul clădirii unde se aflau Regele, Constantin Sănătescu(comandatul gărzii)şi
generalul Aldea.(...) Regele , foarte emoţionat şi congestionat la faţă, ne-a
strâns mâna cu multă căldură, fără să pronunţe vreun cuvânt. “Majestate, i s-a
adresat Maniu, vă felicit din toată inima pentru măreţul act prin care aţi
salvat ţara într-un moment atât de grav!(...)
Dumnezeu să vă ajute să duceţi cu bine până la capăt măreaţa acţiune pe care
aţi început-o atât de curajos! “Eu mi-am făcut datoria de suveran, dle Maniu”,
i-a răspuns regele; e rândul meu acum să vă mulţumesc dvs. în special pentru
sprijinul moral şi politic pe care mi l-aţi dat şi fără de care eu n-aş fi
putut întreprinde nimic din ceea ce am realizat în momentul de faţă. Regele, la
îndemnul lui Maniu, a povestit discuţiile pe care le-a avut cu Antoneştii până
la arestare. Aceştia, deşi au recunoscut că situaţia noastră de pe front este
foarte gravă, au repetat şi susţinut că războiul trebuie continuat pe linia de
rezistenţă Focşani-Nămoloasa –Galaţi, şi, eventual cu sprijinul Turciei şi
aprobarea lui...Hitler, să acţioneze pentru un armistiţiu convenabil. Etc.,etc.
Ceea ce a urmat se ştie :
luptele cu formaţiile germane din jurul Bucureştiului, armata română şi
locuitorii Capitalei barându-le intrarea în oraş. Dar mai puţini ştiu că ceea ce comuniştii mai târziu,
falsificând adevărul, au numit “ gărzi patriotice”, organizate şi, chipurile,
conduse de ei, erau, de fapt, comitetele cetăţeneşti ae PNT din cele 120 de
circumscripţii ale Capitalei. Legat de acest fapt, Hudiţă ne spune că erau formate din
membrii organizaţiilor PNT, la care s-au adăugat câţiva social-democraţi
şi foarte pţini comunişti.Dar baza puterii lor pentru organizarea unei rezistenţe contra nemţilor şi a legionarilor au format-o
refugiaţii ardeleni din societatea “ProTransilvania”, pe care o
conducea Ghiţă Pop. Pentru că -scrie
Hudiţă - ei reprezentau elementul cel mai dinamic din aceste comitete
cetăţeneşti.
Şi acum, în final, fie-ne
permisă o întrebare: de ce nu recunoaştem ziua de 23 august ca pe o sărbătoare
naţională, evenimentul scurtând războiul cu 6 luni şi salvând astfel de la
moarte alte mii de oameni şi de la distrugeri numeroase localităţi, acest act
atenuând, oarecum, pentru România dezastrul tăvălugului roşu care se rostogolea
nemilos şi catastrofal peste Europa ?!!
Cu toate că de ceea ce ne-a fost frică, n-am scăpat.
Ziua de Cluj