Nice country, stupid people (22 iunie 2008)

Nice country, stupid people (22 iunie 2008)
Acest articol a fost publicat de către subsemnatul în urmă cu mai bine de 2 ani, imediat după întoarcerea de la turneul final al Campionatului European de Fotbal 2008 , desfăşurat în Elveţia şi Austria.
Acolo, ZIUA de CLUJ s-a dovedit singurul ziar local din România care a fost acreditat.
Chiar şi peisajele sunt cel puţin la fel de încântătoare în Austria - în special în Tirol sau chiar în Germania, unde Garmich, aflată cel mai aproape de noi, este o staţiune făcută parcă pentru Hänsel, Grettel şi toţi cei care pot încă visa cu ochii deschişi la poveştile copilăriei. Elveţia, o ţară frumoasă, păcat însă că e locuită. Cantoane întregi de frustraţi şi încuiaţi. De aroganţi şi înfumuraţi.Nu am văzut nişte “bolovani umani” mai mari decât ţărănoii din Elveţia. Oraşele mari nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase ca acelea din Austria, Germania, Italia sau Franţa, centrele istorice fiind de mici dimensiuni şi înţesate de clădiri din perioada cubistă dintre cele două războaie sau de clădiri ultramoderne aparţinând marilor companii bancare, de asigurări şi consultanţă.

Frumoase şi prietenoase ca arhitectură sunt doar orăşelele mici şi cătunele din creierul munţilor, unde văcuţele par că fac alpinism. În rest, Elveţia îşi trăieşte, alături de o masă de cetăţeni reduşi în superioritatea lor absurdă, izolarea voită de tot ce e European şi mondial din punct de vedere comercial, cultural sau chiar civilizaţional. Probabil, este singura ţară din lume, în afara Coreei de Nord sau a Cubei, care continuă să refuze cu obstinenţă globalizarea. Parcă şi-au tras un mare zid chinezesc imaginar pentru a se proteja de tot ce le e străin. În cazul celor două ţări, aparţinând unor civilizaţii diferite, este, oarecum, de înţeles, fiind conduse dictatorial, în baza valorilor unui comunism primar, în cazul Elveţiei lucrurile fiind mult mai greu de înţeles însă. Aici parcă se izolează voit atât politicul şi administraţia, cât şi cetăţenii săi, în rezonanţă cu spiritul statal.

Ei nu vor altceva decât linişte. Nici să vadă străini, nici să intre în relaţii de vreun fel cu alţii, nici să primească vizitatori, chiar dacă aceştia varsă zeci şi sute de milioane la bugetul statului. Pur şi simplu, vor să stea izolaţi şi să trăiască după reguli şi cu produse şi servicii oferite doar “made in Swiss”. Parcă nu ar fi avut nevoie nici de acest turneu final al Campionatului European de fotbal, nici de altceva, pentru că le dereglează viaţa de zi cu zi şi le anulează regulile şi drepturile stabilite doar pentru ei. Cred că e păcat să organizezi o sărbătoare a fotbalului într-o ţară care refuză să râdă, să se bucure, să simtă bucuria sutelor de mii de suporteri veniţi de peste tot pentru a spera, a se bucura şi a plânge alături de jucătorii şi de steagurile ţărilor lor. O asemenea sărbătoare într-o ţară care nu zâmbeşte, care nu se ştie bucura decât în singurătate şi izolare!?

Rar mi-a fost dat să văd mai multă răutate în interiorul sufletelor unor europeni. Mai multă ranchiună şi invidie, dublate de răzbunare şi de spirit revanşard. Dacă cumva ai neobrăzarea să depăşeşti pe vreun drum naţional vreun visător helvet ce poartă o conversaţie cu Milka de lângă el, eşti pierdut. Eşti condamnat la semne obscene, înjurături (de parcă te-ai afla prin Pantelimon sau Colentina) şi maximum de ipocrizie, la reclamaţii îndreptate împotriva ta la primul echipaj de poliţie întâlnit în cale. Unde urmează o amendă şi pierderea a minimum două-trei ore din timpul tău pentru că “eşti un pericol pe şosea”.

Dacă cumva depăşeşti pe autostradă vreun “ales” cu numere de Zürich sau St. Gallen, care circulă cu 60/h şi pe banda de viteză, eşti sortit să iei aceeaşi cale. Reclamaţie la echipaj de poliţie, oprirea ta în maximum 20 de minute, plata unei amenzi de peste 1.000 de franci, adică vreo 700 de euro, şi pierderea a minimum două ore în parlamentări şi scuze. Dacă cumva ai neobrăzarea să ceri şi explicaţii de ce te-au oprit, poţi să te trezeşti sub ameninţarea petrecerii a 72 de ore de muncă în folosul comunităţii helvete. Toate astea, după ce plăteşti la intrarea în Ţara Cantoanelor cea mai mare taxă de autostradă din Europa. Şi după ce ţi-au verificat maşina, bagajele, actele şi seriile notebookului şi ale ceasului de la mână, considerate a fi mult prea noi şi scumpe pentru a fi achiziţionate pe bani munciţi de un românache.

Toate astea în timp ce te amăgeşti că doar în Mercedesul din faţa ta cu numere de Bucureşti au ales grănicerii helveţi să-şi introducă patrupedele în căutare de ceva prafuri pe care sunt, probabil, obişnuiţi să le consume în draci miile de dezaxaţi ce trăiesc prin metropolele Ţării Cantoanelor. Este extrem de ciudat că, deşi sunt o conglomeraţie de naţii şi obiceiuri, odată trăitori în această ţară, atât de frumoasă ca peisaje, cei ce deţin paşaportul cu cruce încep să-şi schimbe conduita şi chiar viaţa. Italienii uită să cânte şi să considere că La vita e bella, francezii îşi pierd din stil şi devin şi mai posaci decât sunt oricum, iar nemţii trăiesc paroxismul rigidităţii şi al izolării de tot şi de toate. Parcă fiecare ar avea de ascuns ceva cel puţin la fel ca băncile elveţiene care au rămas în conturi cu mai mult de 1.000 de miliarde USD după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial!

Bani care au rămas spre administrare şi care în cea mai mare parte nu au fost niciodată revendicaţi şi, în consecinţă, înapoiaţi. Abia acum trei ani, Unites States of America a ameninţat că în cazul în care marile bănci elveţiene nu varsă o părticică din sumele rămase în urma celui de-Al Doilea Război Mondial în conturile fundaţiilor pentru ajutorarea victimelor Holocaustului, se văd nevoiţi să solicite băncilor de investiţii americane să-şi retragă complet rezervele din băncile Ţării Cantoanelor.

Nu aveam nici un motiv să îmi amintesc de acest text dacă nu ar fi existat atacul mizerabil publicat miercuri de către cotidianul elveţian Blick la adresa Clujului şi a României. Diferenţele de abordare sunt evidente , deşi ambele texte, atât cel apărut în ZIUA de CLUJ în 2008, cât şi cel publicat de Blick în 15 septembrie 2010 sunt critice. Unul e aproape civilizat, celălalt e devastator şi ticălos.

Comenteaza