Eveniment

11.000 de dosare la Tribunal, în 2007




Publicitate -----------------------------------------------------------


Conducerea Tribunalului Cluj a anunţat cã în cursul anului 2007 au fost înregistrate pe rolul instanţei 9.254 de cauze, la care s-a adãugat stocul de dosare rãmase nesoluţionate din anul precedent, totalul cauzelor fiind de 10.835. Din acestea s-au soluţionat 9.451, restul aşteptând, un verdict anul acesta.

 “Tribunalul a avut în 2007 un indice de operativitate de 93,17%, faţã de 92,1% în anul precedent”, a precizat purtãtorul de cuvânt al instanţei, judecãtor Petru Urs. Cele cinci judecãtorii subordonate instanţei judeţene au tras mult în jos indicele de operativitate total, acesta fiind de 76%, faţã de 85% în 2006.

“Indicele putea fi mai mare dacã Biroul central de expertize ar fi asigurat un numãr corespunzãtor de experţi tehnici judiciari şi dacã numãrul cauzelor înregistrate în ultimele luni ale anului nu ar fi crescut simţitor”, se precizeazã în sinteza bilanţului Tribunalului. în cadrul acestei instanţe au funcţionat anul trecut 27 de judecãtori din cele 31 de posturi existente în schema de personal.

Volumul mediu de cauze soluţionate pe judecãtor a fost de 714. Se preconizeazã pentru acest an dotarea instanţelor cu info-chioşcuri pentru un acces mai uşor la evidenţa dosarelor.

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.