Adam Michnik : “Implicarea noastră publică, succes şi catastrofă”

Adam Michnik : “Implicarea noastră publică, succes şi catastrofă”
Disidentul polonez a conferenţiat miercuri, la Universitatea Babeş-Bolyai, despre Europa fricii, Biserica monologului ori democraţia cenuşie.

 Adam Michnik şi-a păstrat, chiar la 20 de ani după prăbuşirea comunismului, acelaşi spirit acut şi atent la realităţi care l-a consacrat, pe vremuri ca unul dintre cei mai importanţi anticomunişti din Europa de est.


A demonstrat-o conferinţa susţinută miercuri seara la UBB, în faţa câtorva sute de clujeni. Michnik a vorbit despre provocările cu care se confruntă fostele statele comuniste după două decenii de libertate, făcând o radiografie a democraţiilor estice, cu referiri la trecut, prezent şi viitor. O parte dintre afirmaţiile sale s-au dovedit extrem de dure, dar integrate într-o privire de ansamblu corectă asupra situaţiei din această regiune.

 

“După 20 de ani ne întrebăm dacă implicarea noastră publică este un succes sau o catastrofă. Este şi una, şi alta”, a spus Michnik. “Acum avem democraţia imperfectă. Revoluţiile preferă culorile tari, negru sau roşu. Democraţia este cenuşie, pentru că este pentru toţi, cinstiţi sau necinstiţi, buni sau răi. Democraţia este imperfectă. Perfecte sunt doar dictaturile”, a remarcat disidentul. El a apreciat şi că războiul din fosta Iugoslavie “a fost un scenariu posibil pentru toate ţările din Est”, pentru că “în această parte a Europei nu există nici o graniţă echitabilă”.

 

Adam Michnik a punctat şi problemele statelor ex-comuniste în acest moment, exemplificând cu situaţia din Polonia. “Nu mai există dreapta şi stânga. Acest lucru nu mai înseamnă nimic nici în Polonia, nici în Europa. în Polonia, conflictul e între susţinătorii statului democratic şi cei ai unui stat autoritar, ai unei societăţi xenofobe, închise”.  Michnik s-a referit şi la fostul preşedinte polon, Lech Kaczynski, victimă a recentului accident aviatic de la Smolensk. “Kaczynski a reprezentat acea aripă politică ce pleda pentru o Polonie a fricii, o Polonie speriată de modernizare. Am fost în conflict politic, deşi l-am comemorat”, a declarat politologul.

 

Disidentul a făcut observaţii nete despre tendinţele sesizate recent în statele est-europene. Euroscepticismul, de pildă, “e un semn de provincialism”. în unele ţări există “o tendinţă centralistă, unde nu este loc pentru societate, ci doar pentru stat” şi “un egalitarism populist, reprezentat de ura faţă de oligarhi”. “Nu cunosc nici o ţară fost comunistă în care actul juridic să se desfăşoare în mod mulţumitor”, a accentuat Michnik, care a vorbit şi despre utilizarea serviciilor secrete de către guverne în lupta politică.

 

 Nici biserica – cea catolică, în speţă – n-a scăpat radiografiei conferenţiarului. “Biserica a început după 1989 să vorbească într-un limbaj al dictaturii. Biserica dialogului s-a transformat într-o biserică a monologului.” Adam Michnik a mai vorbit despre “proiectul antiliberal” din ţările estice, despre derapajele naţionaliste din Ungaria sau Ucraina, despre frustrările imperialiste ale Rusiei. El n-a vrut să comenteze despre România. “Când vin în România, prefer să-i întreb şi să-i ascult pe români decât să le dau lecţii”, a spus acesta, afirmând totuşi că în relaţiile româno-moldovene “este nevoie de o iniţiativă raţională de la Bucureşti”.

 

Disidentul clujean Iulius Filip, prezent

 

Printre participanţii la conferinţa susţinută de Adam Michnik s-a aflat şi un disident român, Iulius Filip. Clujeanul a avut curajul ca, în 1981, să trimită o scrisoare primului Congres al Sindicatului Liber “Solidaritatea”, din care făcea parte şi Michnik. Filip a făcut aproape doi ani de puşcărie din cauza gestului său. Spectatorii conferinţei de miercuri i-au aplaudat călduros şi pe Adam Michnik, şi pe Iulius Filip.

 

Comenteaza