Eveniment

Automat pentru costume de baie




Publicitate -----------------------------------------------------------


Clujenii îşi vor putea achiziţiona accesorii pentru înot, de la un automat care urmează să fie amplasat în incinda centrului Universitas al UBB.

 Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) intenţionează să amplaseze în incinta bazinului de înot Universitas din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu” un automat care să deservească înotătorii care au nevoie, de urgenţă, de ochelari speciali, dopuri de urechi, cleme de nas sau chiar costume de baie. Pentru achiziţionarea maşinăriei, UBB va organiza în luna martie o licitaţie.

 

Universitatea a publicat ieri un anunţ cu privire la organizarea unei licitaţii în 9 martie “în vederea închirierii unui spaţiu de 2 mp, în incinta complexului de nataţie Universitas, pentru amplasarea unui automat cu articole sportive pentru înot (căşti de protecţie, ochelari, costume de baie, cleme de nas, dopuri de urechi)”. Licitaţia se va desfăşura la sediul Direcţiei Administrative a UBB, iar documentaţia se poate procura până în 8 martie. Bazinul de nataţie Universitas a fost inaugurat în septembrie 2009, a costat 25 de milioane de lei şi a fost deschis pentru public la începutul lunii februarie.

 

Reprezentanţii altor instituţii sau centre de întreţinere care administrează bazine sau piscine interioare cu acces public consideră că un automat care să ofere accesorii pentru înot poate fi util. “Cineva probabil că va cumpăra de acolo doar în situaţii speciale: le-au uitat acasă, e doar în trecere prin oraş. Cred că e bun, dar nu absolut necesar. Poate ar fi mai bine să se vândă la casierie, dar probabil că nu se poate şi atunci e bun şi un automat”, spune o persoană care frecventează Bazinul Politehnicii de lângă Sala Sporturilor.

 

“La acest moment nu avem aşa ceva (punct de vânzare pentru accesorii de înot - n. red.) şi nici nu ştiu să fie în discuţie achiziţionarea unui astfel de aparat. Un lucru este cert, avem foarte mulţi clienţi care vin frecvent la bazin şi au echipamentele lor”, a precizat Cătălin Popa, purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice.

 

Clujenii care doresc să înoate la piscina de la Opera Plaza îşi procură o cască disponibilă la recepţia hotelului, purtarea acesteia fiind obligatorie pentru accesul în bazin. “Cei care sunt cazaţi la noi au în cameră prosoape, şlapi. Casca se cumpără de la recepţie, dar, dacă omul vine prima oară sau şi-a uitat-o, îi putem da una de unică folosinţă”, a menţionat directorul hotelului, Cristian Cordoş.

 

Ora de înot, 15 lei

 

Pentru o oră de înot la bazinul UBB o persoană adultă trebuie să achite 15 lei, iar pentru copii şi studenţii externi biletul costă 12 lei. Pentru studenţii UBB preţul biletului este de 7,5 lei.

 

 Pentru maxim trei ore de înot un adult are de plătit 20 de lei, iar dacă trece de 3 ore, 30 de lei. Spre comparaţie, un bilet de acces la bazinul olimpic al Universităţii Tehnice costă 15 lei, fără a exista o restricţie de timp.

 

 

Ziua de Cluj

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.