Eveniment
EVENIMENT. Dansatori din Africa de Sud şi Venezuela la Temps d’Images
Publicitate -----------------------------------------------------------
Mai multe spectacole ce îmbină teatrul şi dansul într-un mod nonconformist se vor desfăşura la Cluj între 9 – 15 noiembrie în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului Temps D’images. Între cei care vor urca pe scenă se numără actori italieni sau francezi, dar şi dansatori din Africa de Sud, Germania sau Venezuela.
Spectacolul de teatru „Madelaine”, al companiei italiene Muta Imago este una din punctele de rezistenţă a festivalului Temps d’images de la Cluj - Napoca şi va fi prezentat în premieră mondială absolută, marţea viitoare pe scena Teatrului Naţional „Lucian Blaga” (TNLB).
După ce va fi jucată la Cluj, piesa va fi prezentată şi la Roma, ea fiind de altfel a coproducţie realizată de organizatorul festivalului Temps d’images Cluj - Asociaţia Art Link şi Roma Europe Festival.
“Majoritatea spectacolelor ce vor fi prezentate sunt la limita între teatru şi dans, iar altele, pe care le-am numit performance, nu sunt nici teatru efectiv nici dans şi celea”, a menţionat Miki Branişte, directorul executiv l evenimentului.
Conform acesteia, primul spectacol din festival, “Blind questions. I see you me neither”, programat luni de la ora 20, în sala studio a Teatrului Maghiar, include atât un colaj multimedia de interviuri pe tema iubirii, cu specialişti din diferite domenii, dar şi cântat live şi scene de dans interpretate de dansatori profesionişti din Germania, Venezuela şi Africa de Sud.
O altă piesă, “Ways of love”, care abordează relaţia dintre bărbat şi femeie, puterea, feminismul, va conţine inclusiv muzică punk, iar protagoniştii schimbă rolurile între ei.
O reprezentaţie interesantă, “Camera ficţională”, a companiei Haut et Court din Franţa va avea loc şi vineri de la ora 13 la Fabrica de Pensule. Festivalul Temps d’images este organizat în parteneriat în zece ţări din Europa, de către 10 teatre, centre de dans contemporan şi asociaţii culturale, iar la Cluj a ajuns la cea de-a doua ediţie.
Ziua de Cluj