Eveniment
EVENIMENT. O prostituată din Cluj a fost trimisă la 120 de ore de muncă în folosul comunităţii
O prostituată de 23 de ani din comuna clujeană Jichişu de Jos a fost trimisă astăzi să efectueze 120 de ore de muncă în folosul comunităţii, din cauză că nu şi-a plătit amenzile de 3.000 de lei primite din partea jandarmilor bistriţeni, alături de o altă prostituată, de 29 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud (IJJ BN), Georgeta Căşvan, a declarat că prostituata din Jichişu de Jos, judeţul Cluj, are la activ şase amenzi neplătite, fiecare în valoare de 500 lei, motiv pentru care judecătorii au decis ca aceasta să lucreze 120 de ore în folosul comunităţii.
Cealaltă prostituată, de 29 ani, este din comuna bistriţeană Şieu-Măgheruş şi, deoarece nu şi-a plătit o amendă de 500 lei pentru atragerea de persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, cu scopul obţinerii de foloase materiale, a fost condamnată la 20 de ore în folosul comunităţii.
“Având în vedere faptul că numărul prostituatelor care frecventează centura municipiului este mult mai mare, mai există astfel de acţiuni înaintate în instanţă, care sunt în curs de soluţionare, pentru încă 88 de amenzi neachitate, în valoare totală de 44.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ BN.
Cazurile celor două prostituate trimise la muncă în folosul comunităţii nu sunt unice, arată Agerpres. Anul trecut, printr-un demers similar al jandarmeriei bistriţene, o prostituată a primit o astfel de condamnare pentru cele 43 de amenzi neplătite, în valoare de 21.115 lei, ea executând 403 ore în folosul comunităţii.
Ziua de Cluj