Investiţii de un milion de euro pe zi

Investiţii de un milion de euro pe zi
Aceasta este suma pe care RMGC spune că o va investi la Roşia Montană în perioada de construcţie, care va dura circa doi ani.
Cătălin Hosu, purtător de cuvânt al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a acordat un interviu în care vorbeşte despre câteva faţete ale investiţiei din Munţii Apuseni mai puţin analizate până acum. Hosu dezvăluie care este forţa financiară a companiei, care va fi numărul de angajaţi pe care îi va avea RMGC la Roşia Montană şi câţi bani vor câştiga aceştia. Publicăm astăzi prima parte a interviului.

Potrivit studiului Independent Mining Consultants din 2003, publicat pe www.gabrielresources.com, numărul maxim de angajaţi direct ar fi, în anul opt al exploatării, de 28 de angajaţi în funcţii de conducere şi 248 de angajaţi cu studii medii sau fără studii, în vreme ce RMGC promite 880 de locuri de muncă directe în perioada exploatării. De unde a apărut această diferenţă şi care este cifra reală?
Cifrele precizate mai sus sunt locurile de muncă din partea de exploatare propriu-zisă a minei, adică în carieră. Acestora li se mai adaugă angajaţii de la uzina de preparare, de la iazul de decantare, de la departamentul de mediu, de la departamentul de patrimoniu cultural şi dezvoltare durabilă, de la administrativ şi financiar etc. În plus, aşa cum aţi spus, este un studiu din 2003, care a mai fost actualizat de trei ori de atunci.

Numărul angajaţilor RMGC astăzi, când nu producem nimic, este de 250, deci ar fi de neconceput ca în plină producţie să nu avem mai mulţi angajaţi ca acum. Într-adevăr, vorbim astăzi de crearea a 2.390 de locuri de muncă directe în perioada de construcţie a obiectivelor miniere şi de 887 de locuri de muncă directe în perioada exploatării.Toate acestea, în proporţie de peste 95%, sunt destinate românilor. Ba mai mult, specialiştii apreciază crearea a aproximativ 3.600 de noi locuri de muncă indirecte.

Care va fi nivelul de salarizare a diverselor categorii de angajaţi în cadrul proiectului?
Cu siguranţă, unul extrem de atractiv, pentru că vorbim de un proiect minier modern, responsabil, un proiect care va fi un model de dezvoltare minieră pentru întreaga lume. Salariile vor fi mai mari decât media pe ramură la nivel naţional.

Are RMGC forţa de a susţine financiar proiectul propus la Roşia Montană?
Cu siguranţă. Aşa cum a avut forţa financiară să investească, până acum, peste 400 de milioane de dolari în acest proiect, aşa va avea şi forţa financiară să atragă fondurile necesare construirii şi apoi operării minei de la Roşia Montană. În perioada de construcţie, de exemplu, care va dura aproximativ doi ani, vom investi cam un milion de euro în fiecare zi!

Care este situaţia dobândirii drepturilor de proprietate de către RMGC de la proprietarii locali pentru terenurile necesare dezvoltării proiectului? Există posibilitatea demarării proiectului fără ca RMGC să fi devenit proprietară pe toate terenurile pe care le consideră necesare acum? Care este preţul mediu pe metrul pătrat cu care a cumpărat compania proprietăţi în zona proiectului, care este preţul minim şi cel maxim?
Până în prezent, RMGC a achiziţionat aproximativ 80% din proprietăţile rezidenţiale necesare implementării proiectului minier. Dar, aşa cum am spus întotdeauna, acest proiect este făcut în şi pentru comunitate, deci pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie vom avea nevoie de drepturi de acces în teren (proprietate, concesiune, închiriere) pentru 100% din amprenta proiectului.

Pentru asta avem un dialog permanent cu comunitatea, în totală transparenţă. Planul de acţiune pentru strămutare şi relocare, conform căruia s-a făcut achiziţia de proprietăţi, a fost alcătuit urmând cele mai bune standarde din domeniu, adică îndrumarul Băncii Mondiale. El a fost adaptat specificului românesc şi local şi a dus la calcularea şi compensarea pentru o valoare de înlocuire a proprietăţii.

Primarul Furdui: “80% din veniturile primăriei vin de la RMGC”

Primarul Roşiei Montane, Eugen Furdui, nu vrea să-şi vadă comuna catalogată drept sit protejat UNESCO. “La Roşia Montană, activitatea de bază e mineritul şi oamenii asta îşi doresc. Aici nu se poate face altceva. Mulţi dintre cei care cer să fim catalogaţi sit protejat UNESCO nici n-au pus piciorul aici vreodată. Datoria mea este să fac ce-mi cer oamenii care m-au mandatat primar. Dacă am ajunge sit protejat, nu s-ar mai putea desfăşura activităţi miniere. Ar trebui închisă şi mina de cupru de la Roşia Poieni, de unde 500 de oameni îşi câştigă pâinea”, a explicat Furdui. El dă de înţeles că Roşia Montană a devenit aproape dependentă economic de RMGC.

“Chiar dacă printre acţionari sunt canadieni, RMGC e o firmă românească şi are sediul principal în Roşia Montană. Aici plătesc impozite pe salarii, pe clădirile şi terenurile pe care le au în proprietate, redevenţe. Mai mult de 80% din veniturile proprii ale primăriei provin din taxele şi impozitele plătite de RMGC”, a afirmat Furdui.
Comenteaza