Ioan Rus: Coridorul IV e de interes european, autostrada Transilvania - de interes naţional. Amândouă trebuie făcute

Ioan Rus: Coridorul IV e de interes european, autostrada Transilvania - de interes naţional. Amândouă trebuie făcute
Atât coridorul IV european, cât şi autostrada Transilvania trebuie realizate, pentru a servi interesul european pe de o parte şi cel naţional pe de alta, subliniază fostul ministru de Interne Ioan Rus.

"Autostrada culoar IV este de interes european, rezolvă necesitatea conexiunii europei cu Marea Negară şi cu Constanţa şi trebuie susţinut. Autostrada Transilvania, care conectează Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, oraşe din Transilvania cu Europa, este de interes naţional. Asigură accesul Moldovei şi a Transilvaniei la Eruropa", a declarat Rus. Acesta a subliniat că între cele două proiecte nu există o contradicţie.

Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat marţi că autostrada Transilvania nu reprezintă o prioritate în domeniul construcţiei de autostrăzi, arătând că România fi trebuit să se concentreze pe construcţia Coridorului european IV. Declaraţia a fost făcută la Craiova, în cadrul unei dezbateri a Comitetului Naţional de Dezvoltare.

Comenteaza