Eveniment

Luptă pentru forţa de muncă

Conform directorului Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Daniel Don, 1.050 de aplicanţi care s-au înscris la bursa Carrefour, au fost programaţi la interviul preliminar, dintre aceştia 400 fiind şomeri.




Publicitate -----------------------------------------------------------


încă din prima zi a bursei Carrefour, vineri, 300 de aplicanţi s-au prezentat la Casa de Cultură a Studenţilor în speranţa angajării. Ieri au mai fost prezenţi încă 300 de aplicanţi din cei 400 programaţi, iar Carrefour a selectat deja 200 de oameni care au trecut de rigorile preinterviului.

Bursa se desfăşoară excelent. Prezenţa la preinterviu decurge conform estimărilor, iar procesul de recrutare şi selecţie ne mulţumeşte şi ne dă încredere în perspectiva deschiderii hypermarketului”, afirmă Cosmina Nicolau, directorul de resurse umane din cadrul companiei Carrefour.

Nicolau susţine că toţi cei înscrişi vor participa la preinterviu până miercuri, 25 iulie, iar cei selectaţi vor participa, în ultima jumătate a lunii august, la interviul final, care va avea loc la birourile Carrefour, care vor fi deschise la Polus City Center cel târziu în 15 august.

 

Din 25 iulie debutează bursa Auchan

 

Compania Auchan care va deschide un hypermarket în cadrul companiei Iullius Mall, din cartierul Gheorgheni, va amplasa, din 25 iulie, două corturi unde cei care doresc să se angajeze vor putea depune CV-urile.

Corturile vor fi amplasate în faţa Casei de Cultură a Studenţilor şi în Piaţa Mihai Viteazu.

 

Programare gratuită

 

Pentru programarea la interviurile care vor avea loc la sediul Auchan, pe strada Bega nr. 6, AJOFM Cluj pune la dispoziţia clujenilor un număr de telefon cu apelare gratuită din orice reţea - 0.800.800.90 - unde operatorii AJOFM vor oferi informaţii despre bursa Auchan şi despre cele 450 de locuri de muncă oferite de companie.

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.