Eveniment

Trei directori după gratii în dosarul “bacul xeroxat”




Publicitate -----------------------------------------------------------





Directorul şcolii “Didactica Nova” din Cluj se întâlneşte în arest cu cei de la Grupul Şcolar “Alexandru Borza” şi de la Colegiul “Edmond Nicolau”.

Curtea de Apel Cluj a admis ieri propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii anticorupţie pe numele directorului Dorel Avram. Acesta a fost reţinut pentru 20 de zile sub acuza de trafic de influenţă în dosarul în care mai sunt cercetate trei persoane pentru fraudarea examenului de bacalaureat. Dintre acestea, două sunt în arest din 14 iulie, iar una este cercetată în stare de libertate.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au atacat cu recurs la Curtea de Apel încheierea Tribunalului Cluj din 22 iulie, prin care s-a dispus doar măsura preventivă de a nu părăsi localitatea. Pe lângă probele prezentate la prima instanţă, procurorii anticorupţie au arătat magistraţilor Curţii de Apel Cluj o nouă declaraţie dată de un candidat la bacalaureat care spune că i-a dat directorului şcolii “Didactica Nova”, Dorel Avram, 600 de euro în schimbul unui ajutor pentru promovarea examenului.

 

 în aceeaşi declaraţie se arată că inculpatul a returnat banii. Avocata lui Avram, Gidro Stanca, a spus în instanţă că i se părea cinstit ca noua declaraţie să fi fost depusă la dosar înainte de şedinţa de azi. Acest document vine în completarea altor două denunţuri ale unor candidaţi  îndreptate împotriva directorului de la şcoala privată “Didactica Nova”. 16 elevi ai acestei şcoli au susţinut probele de bacalaureat la Centrul de examen Grup Şcolar “Alexandru Borza”.

 

 

“în cursul lunii iunie 2010, cu ocazia sesiunii iunie-iulie 2010 a examenului de bacalaureat, inculpatul Avram Dorel, director la Grupul Şcolar «Didactica Nova» şi director adjunct la Liceul «Victor Babeş» din Cluj-Napoca, a pretins şi primit de la un denunţător suma de  900 euro, promiţând că, în schimbul acestei sume, va interveni pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din cadrul Centrului de examen Grup Şcolar «Alexandru Borza» din Cluj-Napoca, pentru a-l ajuta să promoveze examenul de bacalaureat”, susţin procurorii anticorupţie. Aceştia au precizat, în cererea de arestare, că Avram a mai pretins o sumă neprecizată de la un alt denunţător.

 

în acelaşi dosar, procurorii continuă administrarea actelor de urmărire penală faţă de alte trei persoane: profesorul universitar Ilie Cornoiu, fost preşedinte al Comisiei de examen, directorul Grupului Şcolar “Alexandru Borza”, Ioan Rus, şi directorul adjunct al Colegiului “Edmond Nicolau”, Ioan Văidăhăzan.

 

Ultimii doi se află în arest preventiv din data de 14 iulie, fiind acuzaţi că au primit mită 10.600  euro, respectiv 400 de euro. “Dorel Avram şi Ioan Văidăhăzan l-au abordat pe Ioan Rus pentru a găsi o metodă de fraudare a bacalaureatului”, a susţinut ieri reprezentantul DNA. De asemenea, procurorii au precizat în cererea lor că Avram le-a furnizat candidaţilor de la şcoala pe care o conduce parolele care trebuiau scrise pe lucrări, pentru ca acestea să fie recunoscute şi înlocuite cu altele xerocopiate, ce conţineau rezolvările corecte. Prin această metodă, au fost schimbate 42 de lucrări.

 

 “Nu trebuie să se considere din partea instanţei o egalitate de tratament între Rus, Văidăhăzan şi Avram. Clientul meu habar n-a avut ce se întâmplă în acea şcoală (“Alexandru Borza” - n. red.) şi nu a pus piciorul acolo. Ceea ce a făcut Avram e ceea ce face societatea românească: a pus pile. Acesta e sistemul creat de clasa politică de după anul 2000”, a spus avocata Gidro Stanca. Directorul Dorel Avram a cerut să fie judecat în stare de libertate şi a declarat  judecătorilor că nu a avut nicio intervenţie în privinţa desfăşurării examenului de bacalaureat.

 

Intervenţii la Ministerul Educaţiei?

 

Potrivit declaraţiei inculpatului Ioan Rus, prin intermediul lui Avram, “s-a luat legătura cu un director din Ministerul Educaţiei pentru a se interveni la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj pentru muşamalizarea fraudei descoperite cu prilejul corectării lucrărilor la limba română”.

 

Rus a precizat că Avram i-ar fi spus că “ar fi bine să se dea 2.000 de euro reprezentantului ministerului, un domn Ionescu”. Reamintim că şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Anca Hodorogea, a fost cel care a trimis sesizarea în acest caz la Direcţia Naţională Anticorupţie. De asemenea, Rus le-a spus procurorilor că Avram s-ar fi ocupat de numirea ca preşedinte al Comisiei de examen a profesorului Ilie Cornoiu, la rândul său cercetat penal în stare de libertate.

 

Ziua de Cluj

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.