Eveniment

Ziarist agresat în centrul Clujului




Publicitate -----------------------------------------------------------





Incidentul a avut loc în jurul orei 10.00. Romică Lăpuşte tocmai surprinsese o serie de cadre la un accident rutier petrecut în faţa clubului Diesel.

Unul dintre şoferii implicaţi în accident, Sergiu Lăcătuş, de 27 de ani, s-a înfuriat când a observat că maşina sa, un BMW, a fost fotografiată.

“M-a întrebat de ce fac fotografii şi mi-a spus să le şterg. «îţi dau un picior, de mori», mi-a zis. Pentru a aplana conflictul, am început să şterg din fotografii, dar când a văzut una dintre ele, a pus mâna pe aparatul foto. L-am rugat să îl lase, dar nu s-a oprit. Mi-a smuls aparatul şi l-a trântit de pământ”, a povestit Romică Lăpuşte.

El a reclamat şi faptul că singurul poliţist aflat în zonă a privit impasibil întreaga scenă. “Era de la Circulaţie. Mi-a spus doar să mă duc să văd ce are aparatul”, a declarat fotoreporterul. Potrivit IPJ Cluj, poliţistul nu putea interveni, întrucât are atribuţii doar în domeniul circulaţiei rutiere.

 

Plângere la Poliţie

 

Potrivit redactorului-şef al săptămânalului Clujeanul, Mihai Goţiu, valoarea aparatului foto distrus, un Nikon D200, cu obiectiv este de 7.000 de lei. Goţiu s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie a poliţistului aflat în zonă. “Răspunsul oficial pe care l-am primit la redacţie a fost că acel poliţist nu a intervenit, din cauză că nu a existat agresiuni.

Totuşi, gestul de a lua aparatul foto este, fără îndoială, unul de agresiune. Nu consider că e nevoie să se ajungă la violenţe, la capete sparte, pentru ca poliţiştii să intervină”, a mai declarat Mihai Goţiu. Fotoreporterul a depus o plângere la Poliţie împotriva agresorului, pentru distrugere. “Plângerea putea fi depusă şi pentru tâlhărie, pentru că, practic, agresorul a sustras aparatul prin violenţă”, a mai afirmat redactorul-şef de la Clujeanul.

Ziua de Cluj

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.