Eveniment

Ziua cerşetor, noaptea prinţ în cazinou




Publicitate -----------------------------------------------------------





Un tânăr clujean vinde în timpul zilei icoane clujenilor, iar cu banii câştigaţi se distrează noaptea în cluburi şi cazinouri.

De mai bine de doi ani, tânărul Dafinel Lăcătuş a devenit un element familiar pentru cetăţenii care trec zilnic prin centrul Clujului. La prima vedere, tânărul se ocupă cu o acţiune caritabilă, solicitând, în schimbul unei icoane, bani pentru o casă de copii. De fapt, aceştia ajung să fie daţi pe distracţii în cluburi şi cazinouri.

 

Imbrăcat simplu şi curat, Dafinel Lăcătuş stă mai toată ziua în faţa complexului comercial Sora sau a magazinului Central. Ţine în mână un teanc de icoane, din care, pe rând, întinde câte una trecătorilor. Aceştia le acceptă grăbiţi şi dau să-ţi continue drumul. în acel moment, Dafinel îl atenţionează pe “client” că icoana nu se dă pe gratis, adoptă o mimică de om necăjit şi solicită între cinci şi şapte lei pentru a ajuta o aşa-zisă “fundaţie de ajutor pentru casa de copii de la Mănăstirea Nicula”.

 

Unii trecători renunţă la icoană, dar cei mai mulţi dintre ei plătesc, chit că tânărul nu posedă nici un act prin care să ateste că este angajatul vreunei fundaţii de acest fel. De altfel, la vederea unui echipaj de poliţie, el se preface într-un om de rând şi aşteaptă ca oamenii legii să plece pentru a-şi continua “serviciul”, care se termină undeva spre seară.

 

Pentru angajaţii celor două magazine în faţa cărora Dafinel vinde icoanele, tânărul este un personaj vechi şi familiar. “îl văd de aproape doi ani pe aici. E venit din Floreşti şi înainte vindea hărţi ale oraşului. L-am alungat de câteva ori, însă a continuat să revină. Să vezi cum era îmbrăcat la început, nici nu se compară la cum arată acuma”, spune unul dintre paznicii magazinului Central, sub protecţia anonimatului.

 

El precizează, de asemenea, că a observat cum, o dată la două zile, vin doi indivizi care îl aprovizionează pe Dafinel cu icoane. “Din câte am văzut eu, pentru 100 de bucăţi luate de la ăia, el plăteşte în jur de 30 de lei. Dar el le dă mai scump. E păcat că există asemenea infractori şi oamenii se încred în ei”, conchide paznicul. Omul de ordine a ţinut să menţioneze că seara Dafinel intră în Central şi schimbă în bancnote mai mari sume cuprinse între 300 şi 500 de lei.

 

Banii odată câştigaţi sunt folosiţi în scopuri nu tocmai caritabile, Dafinel având o slăbiciune pentru jocurile de noroc şi cluburi, după cum spun cei care îl cunosc. “Se lăuda într-o zi că a fost în Obsession la Hustler Party şi a rămas foarte impresionat de fetele de-acolo. Noaptea merge în cazinoul Metropolis şi îşi sparge toţi banii sau, dacă are noroc, câştigă ceva în plus. De obicei, nu merge îmbrăcat cu aceleaşi haine cu care se prezintă ziua în stradă pentru că vrea să dea bine”, a povestit L.B., un lucrător al complexului Sora, care îl vede aproape zilnic pe Dafinel.

 

Acesta a mai explicat că, după ce câştigă la cazinou, Dafinel trece pe la casele de schimb valutar. Faptul a fost confirmat şi de angajaţii casei de schimb valutar din complexul Sora, care au adăugat că într-o seară acesta a cumpărat 600 de euro.

 

Reporterii ZIUA de CLUJ l-au urmărit timp de o săptămână pe Dafinel Lăcătuş şi au fost şi ei îmbiaţi cu icoane la preţul de şapte lei. în momentul în care reporterii i-au cerut să se legitimeze, tânărul a afirmat că e trimis de la Nicula şi că icoanele “sunt luate pe bon”. La solicitarea bonului, individul a devenit recalcitrant: “Ce? Eşti de la Poliţie? Şi-am spus că-s de la o casă de copii de la Nicula şi iau icoanele pe bon”.

 

El nu a vrut să dea alte lămuriri vizavi de activitatea pe care o desfăşoară. Luni seara, în jurul orei 22.00, Dafinel a fost văzut de reporterii ZIUA de CLUJ jucând la ruleta din incinta Metropolis Casino, alături de alţi doi bărbaţi. Din limbajul familiar cu care se adresa angajaţilor instituţiei, era evident că Lăcătuş este un client fidel al cazinoului. “Nu am noroc defel în seara asta”, se plângea el personalului după ce vedea că nu îi ies pariurile. El a rămas în local până târziu după ora 24.00.

 

Conducerea cazinoului nu a dorit să dea reporterilor ZIUA de CLUJ nici o informaţie vizavi de activitatea lui Dafinel Lăcătuş, invocând ca motiv “confidenţialitatea clientului”. în acelaşi timp, părintele Gheorghe de la Mănăstirea Nicula a declarat pentru ZIUA de CLUJ că la Nicula nu există nici un fel de casă de copii. “Nici măcar nu avem o astfel de fundaţie şi nu avem nici un om la Cluj care să strângă bani pentru noi. Nu ştim cine este Dafinel Lăcătuş”, a specificat părintele Gheorghe.

 

 

Amendat, dar degeaba

 

Potrivit unor informaţii neoficiale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, Dafinel Lăcătuş a fost sancţionat în repetate rânduri pentru comercializarea de bunuri/obiecte fără autorizaţie. Sancţiunile au fost aplicate în baza Legii nr. 12/1990, iar “personajul”

 

Dafinel este cunoscut de poliţiştii clujeni care îi supraveghează activitatea. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, inspectorul Raluca Seucan, a declarat că, deşi Dafinel apelează la mila publică pentru a-şi vinde icoanele sau harţile şi profită de naivitatea cumpărătorilor pe care îi înduioşează cu povestea despre casa de copii, acţiunea sa nu poate fi catalogată drept cerşetorie, întrucât el oferă unele produse în schimbul banilor.

Ziua de Cluj

Opinii si intrebari

ATENŢIE: Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.