Sport
Doboş, chemat preşedinte la "U"
Publicitate -----------------------------------------------------------
Consilierii locali vor propune în şedinţa de marţi a CL revocarea lui Lucian Danciu din funcţia de reprezentant al CL în Consiliul de Administraţie al CFM Universitatea Cluj SA şi numirea, în locul său, a lui Anton Doboş. De asemenea, proiectul de hotărâre de CL va cuprinde un paragraf care va modifica statutul SCS CFM Universitatea Cluj SA, permiţând CL să numească, direct, preşedintele clubului.
Proiectul de hotărâre privind numirea lui Doboş în funcţia de preşedinte va fi iniţiat de grupul consilierilor PNL, alături de cei ai UDMR şi PSD. în urmă cu două săptămâni, Doboş a fost contactat de consilierii locali şi şi-a dat acordul de principiu asupra venirii la "U". Decizia finală de a accepta postul a fost comunicată consilierilor în cursul serii de vineri. Consilierul PNL Ovidiu Turdean s-a întâlnit cu primarul Emil Boc, căruia i-a prezentat propunerea, iar acesta s-a declarat, în principiu, de acord cu ea. Boc a precizat că va oferi un răspuns final după ce se va consulta cu antrenorul Gheorghe Mulţescu şi cu managerul general Alin Tişe.
"Cu acordul domnului Doboş, în şedinţa de marţi a Consiliului Local, vom promova un proiect de hotărâre prin care, pentru prima dată, probabil, Consiliul Local se va comporta ca un patron adevărat al acestei echipe", a declarat consilierul Ovidiu Turdean.
Doboş a mai negociat cu conducerea clubului Universitatea, în urmă cu două luni, preluarea postului de director general.
Ziua de Cluj